placa_sagrada_familia

Sagrada Familia. Am văzut-o în atâtea poze, videoclipuri, chiar şi în filme (vezi ”Vicki, Cristina, Barcelona”), încât credeam că ştiu totul despre ea. M-am înşelat. Îmi aduc aminte şi acum de ziua în care am văzut-o pentru prima oară pe viu, după ce am ieşit de la staţia de metrou care îi poartă numele. Este o construcţie care te intimidează cu măreţia ei şi pe care o poţi cuprinde într-o fotografie doar dacă faci mulţi paşi în spate.

Sagrada Familia este basilica celor două faţade, una care păstrează elementele originale, iar cealaltă care străluceşte ca nouă. Pe scurt, construcţiile la Sagrada Familia au început în 1882, iar din 1883 şi-a adus aportul şi legendarul arhitect catalan Antonio Gaudi. Construcţia a avansat încet, iar în momentul morţii lui Gaudi, în 1926, nu era finalizată nici măcar în proporţie de 25%. A urmat Războiul Civil Spaniol (1936-1939), pe durata căruia nu s-a efectuat nicio lucrare, iar din anii ’80 se construieşte încontinuu. În 2015 se spunea că ar fi gata în proporţie de 70% şi că va fi completă în 2026, la 100 de ani de la moartea lui Gaudi. Până atunci, pot să vă spun că este fascinantă chiar şi în plin proces de construcţie. 

sagrada_barcelona

Dar pe cât de impunătoare este din exterior, Sagrada Familia ascunde cele mai frumoase imagini în interiorul ei. Sfatul meu este să te înarmezi cu răbdare, să ajungi în preajma ei cât mai devreme (este foarte aglomerat la ora prânzului), să plăteşti bilet şi să intri înăuntru.

sagrada_familia_interior

Când şi cum?

Porţile Sagradei se deschid dimineaţă, la ora 9:00 şi se închid la 18:00 (între noiembrie şi februarie), la 19:00 (în martie şi octombrie) şi la ora 20:00 (între aprilie şi septembrie). Un bilet costă 15 euro (29 de euro este preţul cu tot cu intrarea în turn şi audioguide). Te sfătuiesc să cumperi biletul online, de aici, pentru a evita coada şi a avea prioritate la intrare. De asemenea, e bine de ştiut că în Sagrada Familia intră un număr limitat de persoane în acelaşi timp, din motive de siguranţă.

jesus_sagrada

Semnat, Antonio Gaudi

Sagrada Familia nu seamănă cu nicio catedrală obişnuită. De regulă, sunt obişnuit cu o atmosferă sumbră când intru într-un lăcaş de cult, dar în Sagrada m-am simţit ca şi cum aş fi în interiorul unui caleidoscop.

De cum intri prin Faţada Naşterii (faţa nouă), te simţi copleşit. Eşti înconjurat din toate părţile de coloane uriaşe, care îţi pun imaginaţia la contribuţie. Le poţi asocia fie cu oase, ca structură, fie cu nişte copaci care se împreunează spre tavan. E o pădure de culori. :-)

sagrada_familia_barcelona

Cei patru evanghelişti, Marcu, Matei, Luca şi Ioan sunt omagiaţi în Sagrada Familia prin patru structuri de sticlă încrustate în coloane. Toate se completează perfect cu vitraliile nenumărate, în care se armoniază atât de bine nuanţele de verde, albastru, galben şi roşu.

Nu în ultimul rând, una dintre atracţiile din Sagrada Familia este intepretarea expresionistă a răstignirii lui Hristos. Statuia lui Iisus pe cruce este aşezată sub o copertină luminată, vrând să sugereze ascensiunea Lui. Pe mine m-a dus cu gândul la un carnaval. Vei înţelege de ce.

sagrada_spania

Sagrada Familia este, fără doar şi poate, elementul central al Barcelonei. E acea catedrală de pus în ramă, pe care vrei să o vezi fie pe cana din care îţi bei cafeaua, fie pe un magnet de frigider. Dar pentru a o înţelege cu adevărat şi a te lăsa cucerit de geniul lui Gaudi, trebuie să îi treci pragul. Nu sunt de ajuns pozele şi cuvintele.

Semnatura-Catalin