Se spune că în Istanbul există peste 3000 de moschei, iar 600 dintre ele au fost construite în perioada Imperiului Otoman. Unele tronează impunător de pe dealurile Fatihului, altele îşi reflectă minaretele în albastrul Bosforului, iar unele sunt ascunse printre ziduri uitate de timp. Cinci dintre ele ne-au mers la suflet şi spunem că merită vizitate dacă vă petreceţi câteva zile în fosta cetate a Constatinopolului.
Moscheea Nouă (Yeni Cami)
Este moscheea care te întâmpină când cobori podul Galata spre Eminonu. Sfatul meu este să îţi iei un balik ekmek (sandviş cu macrou) din port, să te aşezi pe trepte şi să o admiri. Îmi place să spun că este o Moschee Albastră în miniatură, poate pentru că domul ei a fost inspirat după cel al faimoasei moschei din Fatih. Construcţiile la Moscheea Nouă au început în 1597, la ordinul lui Safiye, nevasta sultanului Murad III şi au fost finalizate în 1665, sub supravegherea lui Turhan Hatice, mama sultanului Mehmed IV. Aceeaşi Turhan Hatice a ordonat şi construirea Bazarului de Condimente din apropiere.
Moscheea Süleymaniye
Este cea mai mare moschee din Istanbul şi se ridică asupra oraşului de pe dealul Beyazit. După o tură epuizantă prin Marele Bazar, merită să urci 1 kilometru până la Süleymaniye . A fost construită între 1550 şi 1558, la ordinul lui Suleiman Magnificul, proiectul fiind semnat de marele arhitect Sinan. Moscheea a fost gândită ca fiind parte dintr-un complex care număra un hamam (baie turcească), un imaret (bucătărie de campanie), un colegiu teologic, un spital, o şcoală medicală şi o şcoală primară. Hamamul şi imaretul sunt încă deschise publicului. Mormintele lui Suleiman Magnificul şi Hurem, soţia lui, se găsesc în mausoleele din grădina moscheii. Bonus: la Suleymanie nu veţi avea de-a face cu aglomeraţia obositoare de la Moscheea Albastră. :-)
Moscheea Albastră (Sultan Ahmed)
Este cea mai celebră moschee din Istanbul, cea mai fotografiată şi, în acelaşi timp, Moscheea Naţională a Turciei. A fost construită între 1609 şi 1616, la ordinul sultanului Ahmed I, al cărui nume îl poartă. A fost ridicată pe locul unor vechi palate bizantine, cu faţa către Hagia Sophia (fosta catedrală ortodoxă convertită în moschee după cucerirea Constatinopolului), pentru a marca triumful mişcării otomane în faţa creştinismului. Moscheea Albastră, supranumită astfel datorită nuanţelor de albastru care acoperă zidurile interioare, este singurul lăcaş de cult din oraş cu şase minarete. Legenda spune că sultanul a dat ordin ca minaretele să fie din aur (altın, în turcă), dar cei care au ridicat-o ar fi înţeles “alti” (şase).
Moscheea din Ortakoy
Unul dintre cele mai fermecătoare cartiere ale Istanbului, Ortakoy, nu este celebru doar pentru kumpir, acel cartof copt cu umpluturi care mai de care mai îmbietoare, ci şi pentru moscheea în stil neo-baroc construită în secolul XIX. Ea poartă semnătura arhitectului Nikogos Balyan, cel care a proiectat şi palatul Dolmabahce, ultima reşedinţă a sultanilor. A fost ridicată la ordinul lui Abdülmecid I, al 31-lea sultan al Imperiului Otoman şi, în mod oficial, îi poartă numele. Marmura, mozaicurile, ferestrele înalte, caracterele arabe scrise chiar de sultan, precum şi poziţionarea pe malul Bosforului sunt câteva dintre caracteristicile care fac din moscheea din Ortakoy un monument de pus în ramă.
Moscheea Rustem Paşa
Dacă ieşi din Bazarul de Condimente pe Haşircilar Cadessi şi îţi faci loc printre tarabele cu haine, adulmecând mirosul de chiftele şi kokoreci, ajungi la zidurile moscheii Rustem Paşa. Construit în doar 2 ani, între 1561 şi 1563 lăcaşul de cult poartă numele lui Rustem Paşa, Mare Vizir al lui Suleiman Magnificul şi ginerele său, fiind bărbatul Sultanei. Moscheea te încântă cu superba faianţă de iznik (se spune că ar fi peste 2.300 de bucăţi), în care sunt reprezentante, de cele mai multe ori, lalele, un simbol al bogăţiei şi al abundenţei în cultura otomană. Planul moscheei, dispus în formă octagonală (supranumită şi picior de elefant) a fost realizat de arhitectul Sinan, acelaşi care a schiţat şi Moscheea Suleymanie.
Do’s and don’ts
Sunt interzise vizitele turistice în timpul rugăciunilor, care au loc de cinci ori pe zi. Programul exact al acestora poate fi consultat aici.
În moschei există reguli privind ţinuta. Sunt interzise fustele şi pantalonii scurţi, iar femeile trebuie să îşi acopere capul şi umerii. La principalele moschei din oraş vei găsi batice şi fuste de împrumut la intrare, gratuit.
Nu se intră încălţat în moschee. Ai posibilitatea de a îţi purta pantofii într-o pungă oferită, de asemenea, gratuit la intrare.
Evident, în moschee nu trebuie să uiţi regulile de bun simţ. Încearcă să nu îi deranjezi pe ceilalţi, să nu fii prea gălăgios sau să arăţi cu degetul. Şi nu încerca să intri în zona de rugăciune dacă nu eşti musulman. :-)
Leave A Comment