Pe când întorceam internetul cu susul în jos în căutare de recomandări culinare pentru Koh Samui, am dat peste un articol care începea cam așa: ”The World’s Best Beach Restaurant is in Samui“. De obicei, nu mă atrag titlurile de genul, dar în acel moment, ceva m-a îndemnat să dau click. Și bine am făcut, pentru că altfel nu cred că am fi aflat vreodată de Haad Bang Po și nicidecum nu i-am fi călcat pragul.

Ne-am planificat prânzul la Haad Bang Po pentru a doua zi de Samui, în speranța că niște mâncare locală ne va ajuta să trecem mai ușor peste jetlag. Știam că ne așteaptă un drum de aproape 40 de minute cu mașina de la hotel până la restaurant. A picat la țanc: orice ocazie de a sta lângă un aer condiționat e binevenită în Thailanda, mai ales în miezul zilei.

După aproape o oră în care am traversat insula de la sud la nord, șoferul ne-a lăsat la marginea unei șosele slab circulată, lângă ceea ce părea o adunătură de foișoare. Ne-au întâmpinat, înainte de toate, câteva pancarte pe care scria ”Haad Bang Po Restaurant – Culture Food, Thai Food” (ca nu cumva să uităm unde suntem) și două poze mari cu Bob Marley care completau, într-un mod ciudat, atmosfera de beach bar. N-a durat mult până să ne iasă în cale și o thailandeză micuță care ne-a poftit la masă, după un ”Sawadee ka” și o plecăciune de rigoare.

Cele mai faine locuri la Haad Bang Po nu-s cele de pe terasă, nici baldachinele unde poți sta turcește savurând un curry ci mesele așezate direct pe plajă, unde mănânci cu picioarele în nisip. La propriu. Și cum restaurantul era gol când am ajuns, fix la una dintre aceste mese ne-am așezat și noi.

Meniul stă scris pe niște foi colorate și cartonate, prinse într-o spirală, și cuprinde câteva zeci de preparate bune. Dacă ți-e prea foame să zăbovești asupra fiecăruia, ai multe poze care să-ți fie de ajutor, iar dacă ești destul de răbdător, poți încerca să ceri recomandări de la ospătărițe. Pentru noi a fost o mică provocare să comandăm, pentru că nici thailandeza care ne-a poftit la masă, nici colega ei nu înțelegeau prea bine ce voiam să comandăm (deși erau destul de tinere) și nu știau să ne spună câți creveți ”tiger” intră într-o porție. Noroc cu o tăntică ieșită din bucătărie care, spre surprinderea noastră, vorbea o engleză decentă și ne-a explicat tot ce voiam să știm.

Bere, papaya și creveți

Două beri mai târziu, mâncarea a început să-și facă loc pe masă. Am început cu o supă clară fierbinte, picantă, cu legume și verdețuri tăiate grosier și o mână de creveți decorticați.  A fost ceva mai diferită de tom yum-ul cremos pe care îl încercasem cu o zi înainte, dar cu aceeași tentă acrișoară dată de pasta de creveți de care thailandezii abuzează.

La Haad Bang Po, în Koh Samui, am încercat pentru prima dată faimoasa salată de papaya, una dintre piesele de rezistență ale bucătăriei thailandeze. Este o combinație perfectă de texturi și arome, un echilibru între ce înseamnă sărat, dulce, acrișor și picant. Vedeta principală a salatei este, fără dar și poate, papaya verde, necoaptă, tăiată în fâșii subțiri, dar îți spunem sincer că nu ar avea niciun farmec dacă nu ar fi amestecată într-un soi de mojar uriaș cu morcovi, fasole verde, roșii suculente, alune crocante, ardei iuți, lime, sos de pește și creveți micuți, uscați. Ca să fie treaba treabă, salata pe care am încercat-o noi a venit și cu niște bucăți de ”soft shell crab” trase în tempura. Așa cum îi zice și numele, ”soft shell crab” este un crab neajuns la maturitate, care are carapacea moale. Cam atât de moale, încât o poți mânca fără probleme. Seafood în cea mai pură formă, am putea zice.

Am mai avut pe masă și opt creveți ”tiger” întregi, mari cât palma și fripți bine pe grătar. Ziceam atunci că sunt cei mai buni creveți pe care i-am mâncat vreodată, însă planurile aveau să ne fie date peste cap câteva zile mai târziu, la Gaggan. Dar asta e altă poveste, pentru o altă dată. Revenind la Haad Bang Po, creveții ăia proaspeți și zemoși ne-au mers la suflet, mai ales că au venit cu un sos pe bază de usturoi, ardei iute și mult coriandru pe care ne-am ”bătut”, chiar dacă Alexandra nu prea se împacă, de obicei, cu coriandrul. Am stins totul cu și mai multă bere Chang și am continuat să ne bucurăm de priveliște.

Toată ”distracția” ne-a costat vreo 1400 de bahți (puțin sub 40 de euro) și trebuie să precizăm că jumătate din notă au făcut-o creveții tiger (700 de bahți). Nu-i un preț mare pentru un prânz care vine cu o priveliște memorabilă (în zare se vede Koh Phangan, insula de party a Thailandei) și cu opțiunea de a te arunca în mare după ce-ai mâncat.

Do you have prata?

Dacă am fi putut opri timpul în loc, am mai fi rămas o vreme la Haad Bang Po, să deslușim toate aromele care veneau din bucătărie și să ascultăm valurile oceanului, dar ceva ne împingea mai la est, unde citisem că s-ar face niște roti prata bune de tot. Așa că ne-am desprins cu greu de restaurantul care ne-a furat inima și am luat-o la pas pe plaja aproape pustie.

Să alegi un restaurant bun pe plaja Bang Po din Koh Samui este ca și cum ai juca la loto, așa că dacă nu te-ai documentat puțin înainte, nu prea știi unde să intri. Cred că am lăsat în spate vreo 10 restaurante și baruri care semănau destul de mult între ele, iar câteva minute mai târziu am ajuns în locul pe care-l căutam: Krua Bang Po. Am intrat pe terasa din lemn, cu mese goale (era deja trecut de ora prânzului), ne-am uitat puțin pe meniurile de pe mese, dar nici urmă de roti. Așa că am mers direct la bar și am pus întrebarea magică: ”Do you have prata?”. Imediat a venit și răspunsul pe care îl așteptam: ”Yes, of course”, însoțit de un meniu separat pe care stăteau pozate vreo 5-6 tipuri de prata. După ce am comandat, thailandezul care ne-a întins meniurile peste bar și-a tras un șorț peste uniformă și s-a dus la ”stația” de prata improvizată, pe care nu o văzusem până atunci. Nici 5 minute mai târziu, plecam fericiți cu cele două tipuri de prata la pachet.

Ne-am oprit pe plajă, pentru un picnic improvizat pe bază de prata și ceaiuri cu gheață. Prima prata scoasă din cutie a fost una tăiată fâșii, cu ceapă călită, însoțită de o punguliță cu curry de miel, strânsă bine la capăt. Am fi putut mânca prata aia și simplă, dar din momentul în care am înnecat-o în acel curry cremos, gustul i s-a schimbat complet. Ca să scăpăm puțin de iuțeala cu care ne-am ales după, am trecut și la cea de-a doua prata, cu felii de banane la mijloc și cu mult lapte condensat pe deasupra. Cam așa ne-a prins apusul în acea zi.

Nu sunt mulți turiști care se aventurează până în nord-vestul Samuiului. Majoritatea se opresc în Mae Nam, sau în piața de noapte Bophut din Koh Samui, numită popular și ”satul pescarilor”, vreo 10 kilometri mai la est. În schimb, cei care își continuă drumul și ajung în Bang Po sunt recompensați cu vârf și îndesat. Cel puțin, așa credem noi. Cum să nu-ți placă să mănânci cu picioarele în nisip, pe o plajă care pare doar a ta?

– Va urma –