Pentru că nu vom pleca prea curând în afara țării, zilele astea ne alimentăm pofta de călătorii cum putem mai bine. Am tot răsfoit Lonely Planet-urile pe care le mai aveam prin casă, ne-am mai uitat la ce mai fac vloggerii noștri de travel preferați, dar cea mai mare a timpului liber din această izolare ne-am petrecut-o pe Netflix și pe HBO GO. Așa am văzut (și chiar revăzut) câteva filme și seriale care ne-au transpus pentru minute în șir în diferite orașe din lume. Despre câteva dintre ele discutăm în continuare. :-D
Unorthodox – Berlin
Începem cu Unorthodox pentru că este una dintre cele mai bune mini-serii văzute în ultima perioadă. Serialul spune povestea lui Esty, o tânără care scapă dintr-o comunitate de evrei ultraortodocși și ajunge în Berlin, unde descoperă o lume complet diferită față de cea în care crescuse. Berlinul e atât de bine portretizat aici, de la cafeneaua The Barn din Potsdamer Platz, la clădirile din Kreuzberg sau străzile din Charlottenburg.
Crazy Rich Asians – Singapore
Am văzut prima oară Crazy Rich Asians în avionul care ne ducea din Bangkok în Singapore și ne-a întregit cumva experiența din orașul-stat. Ne-am bucurat să vedem că a fost adăugat de curând și pe Netflix. Dincolo de povestea de dragoste dintre dintre Rachel, o profesoară din New York și Nick, membru al uneia dintre cele mai bogate familii din Asia de Sud Est, filmul este și despre Singapore și ne poartă prin mai multe părți ale orașului. Nu lipsesc de acolo Gardens by the Bay, hotelurile Raffles și Marina Bay Sands, dar nici hawker centerele.
Midnight Diner: Tokyo Stories – Tokyo
Nu am ajuns încă în Tokyo, dar unul dintre lucrurile pe care visăm să le facem acolo este să luăm masa într-un izakaya. Cam așa cum am văzut și în acest serial de pe Netflix. Midnight Diner: Tokyo Stories are un element central – un izakaya, o cârciumă mică, cu 12 locuri din Shinjuku, care este deschisă de la miezul nopții până dimineața la 7. Fiecare episod se axează pe povestea câte unui client, care are la rândul lui, un fel preferat de mâncare.
To Rome with Love – Roma
Roma are o însemnătate specială pentru noi, deoarece este primul oraș din afara țării pe care l-am vizitat împreună. Când ne-am întors de-acolo, am luat la rând toate filmele despre Cetatea Eternă, iar unul dintre favoritele noastre a fost To Rome With Love. Dacă nu l-ați văzut încă, îl găsiți pe Netflix. E un omagiu fascinant adus Romei de către Woody Allen, cu puțin realism magic presărat pe deasupra.
Midnight in Paris – Paris
Regizat de același Woody Allen, filmul ne poartă în Paris. Descoperim aici mai ales fața Parisului anilor ’20, când te-ai fi putut întâlni într-un bar chic cu personalități ale vremii precum Dali, Hemingway, Fitzgerald sau Picasso.
Chef – Miami & New Orleans
Filmul urmărește povestea unui chef popular din Los Angeles care se reorientează și începe să gătească într-un foodtruck din Miami. E o aventură culinară prin mai multe orașe din SUA, dar Miami și New Orleans sunt cel mai bine portretizate aici. Dacă sunteți foodies, sigur vă veți salva câteva locuri din film pentru călătoriile viitoare. Și încă ceva: nu dați play pe stomacul gol!
The Tourist – Veneția
Până vom ajunge din nou în Veneția, am revăzut The Tourist, cu Angelina Jolie și Johny Depp în rolurile principale. Filmul face destul de mult credit orașului și chiar am identificat câteva zone în care am ajuns și noi în cele câteva ore petrecute acolo – cum ar fi gara, piața Rialto și, evident, celebrul Grand Canal.
Sex and the City – New York
Nici în New York n-am ajuns, dar putem spune că la imaginea idilică pe care o avem despre orașul ăsta a contribuit din plin și Carrie Bradshaw din Sex and the City. Nu degeaba Meatpacking district, New York Library și chiar apartamentul în care locuia personajul interpretat de Sarah Jessica Parker sunt acum incluse pe multe liste cu ”things to do in the Big Apple”.
Killing Eve – Barcelona & Londra
Nu vrem să vă dăm prea multe spoilere, dar sunt mai multe orașe în care e filmat Killing Eve. Inclusiv Bucureștiul. Totuși, în cel mai recent sezon apărut (al treilea, mai exact), sunt câteva cadre din Barcelona și Londra de-ți vine să te urci în primul avion și să pleci acolo. Doar că mai avem de așteptat. :-) Serialul e disponibil pe HBO Go.
Entourage – Los Angeles
Dacă tot am vorbit mai sus despre New York, trebuie să menționăm și ceva despre Los Angeles. Și nu cred că e vreun serial care să te ”plimbe” mai bine prin Orașul Îngerilor decât Entourage. Seria e despre industria de la Hollywood, cu toate dedesubturile ei și, chiar dacă personajele principale sunt fictive, înclinăm să credem că unele lucruri prezentate acolo un background destul de solid. :-) De văzut tot pe HBO Go.
Leave A Comment