Chiar dacă în 2018 nu am publicat prea mult pe blog, nu puteam să încheiem anul fără clasicul top culinar. De această dată, nu vom vorbi doar despre cele mai bune farfurii din an, ci despre experiențe culinare în sine, pentru că multe locuri din listă au avut mai mult decât un preparat memorabil.
Din Copenhaga în București, via Berlin și Ayia Napa, vă prezentăm cu drag cele 10 momente care au conturat un 2018 culinar pentru noi.
10. Shawarma la Aldimashqi (Berlin)
În cea de-a doua vizită la Berlin, am descoperit că noțiunea noastră despre shawarma era una complet greșită. S-a întâmplat într-o dimineață, când pașii ne-au purtat spre Aldimashqi, un local din Neukölln, cartierul cu cea mai mare comunitate siriană din capitala Germaniei. Aici, carnea de pui e dată prin tot felul de condimente și stă la rumenit într-un rotisor uriaș, după care se taie fâșii și se înfășoară pe o lipie unsă cu sos de usturoi, fără nimic altceva. Shawarma împăturită se perpelește puțin, cât să se rumenească lipia, e tăiată în bucăți mari și se servește lângă cartofi prăjiți, legume crude, dar și murate, plus și mai mult sos de usturoi, să te poți linge pe degete. :-D
9. Dim sum la Fu Hao (Copenhaga)
Pentru că nu avem un restaurant cantonez în București, nu ratăm nicio ocazie să încercăm dim sum când plecăm în afara țării. Despre Fu Hao am auzit de la Mikkel Borg Bjergso, fondatorul berăriei Mikkeller, care ne-a spus că este unul dintre restaurantele sale preferate din Copenhaga. Și cum să nu îți placă un restaurant chinezesc ca la carte, la doar 4 minute de Grădinile Tivoli, unde primești o foaie și un creion și trebuie să-ți bifezi preparatele dorite? Nu ne-a fost ușor, dar putem să îți spunem că n-au lipsit de pe masă ”găluște” chinezești de tot felul (prăjite, înăbușite, cu porc sau cu creveți), gheare de pui gătite la abur și bok choi.
8. Burgeri la Gasoline Grill (Copenhaga)
Nu știu alții cum sunt, dar pentru noi, un burger trebuie să fie cât mai ”cinstit”: medium-rare, suculent și fără prea multe ingrediente (cât să nu fie eclipsate carnea și chifla). Exact așa cum sunt și burgerii de la Gasoline Grill din Copenhaga. Primul burger shop din acest lanț (acum sunt patru în tot orașul) stă pe locul unei foste benzinării (de unde și numele) și are patru tipuri de burgeri în meniu. Noi am optat pentru cheeseburger și butterburger (primul cu brânză, al doilea, evident, cu unt din belșug). În ambele cazuri, carnea a fost gătită impecabil, iar chifla, pufoasă și aerată (am citit că adaugă și cartofi în aluat). Nu trebuie să-i ratezi dacă treci prin Copenhaga!
7. Prânz pe plajă la Isola Beach Bar (Ayia Napa)
La prima vedere, Isola Beach Bar poate părea doar un bar drăguț de pe Nissi, cea mai aglomerată plajă din Ayia Napa. Pentru noi este, însă, locul din Cipru care ne-a impresionat cel mai mult din punct de vedere culinar. Meniul era unul foarte scurt așa că în cele două prânzuri pe care le-am luat acolo l-am parcurs aproape în întregime. Ne-au rămas în minte musacaua, kebab-ul de vită și orzotto-ul cu fructe de mare.
6. Tartar de vită la Manfreds (Copenhaga)
Făcând turul barurilor de bere artizanală din Copenhaga, i-am întrebat pe unii dintre barmani care sunt restaurantele lor preferate din oraș. Mulți dintre ei ne-au îndemnat să mergem la Manfreds, despre care auzisem deja numai lucruri bune. Ba am ajuns chiar să îl și intervievăm pe Christian Puglisi, cheful danez din spatele restaurantului (vezi aici). Manfreds se declară un restaurant (aproape) 100% organic, iar majoritatea preparatelor din meniu sunt pregătite cu legume cultivate la ferma lui Puglisi, în afara Copenhagăi. Cu toate că Manfreds este un restaurant îndrăgit mai degrabă de vegetarieni, preparatul lor ”semnătură” și cel care ne-a dat și pe noi pe spate este tartarul de vită cu frunze de creson și pâine cu secară.
5. Pizza la Baest (Copenhaga)
Chiar dacă Italia este țara pe care am vizitat-o cel mai mult de când călătorim împreună, cea mai bună pizza pe care am mâncat-o se află în Copenhaga. Ce-i drept, este creată de același Christian Puglisi din spatele Manfreds, bucătar danez, dar cu origini siciliene. La pizzeria Baest, mezeleurile și brânzeturile italiene se pregătesc de la zero, la etajul restaurantului. Da, inclusiv mozzarella și buratta. După aceea, intră în meniu ca atare sau pe un aluat de pizza în stil napoletan, copt într-un cuptor special, la 260 de grade Celsius. Nouă ne-au plăcut mult două tipuri de pizza ”de sezon”, cu topping-uri mai mult sau mai puțin obișnuite: una cu pancetta, ricotta, leurdă și ardei iute, iar alta cu speck, mozzarella și praz.
4. Costițe de porc la Duc Anh (Berlin)
Am fost pentru prima oară la Duc Anh, poate cel mai autentic restaurant vietnamez din Berlin, în 2016, când ne-am îndrăgostit de supa pho bo (supă vietnameză de vită) și bun cha (bucăți de carne de porc la grătar, servite cu tăieței și verdețuri). Anul acesta, i-am călcat iar pragul și ne-am propus să descoperim gusturi noi. Așa am ajuns să comandăm un platou de coaste de porc, tăiate în bucăți mici, tăvălite prin pesmet și sos de ardei iute dulce-acrișor și prăjite bine. Chiar dacă nu s-au asemănat deloc cu acele tipuri de coaste care ne erau cunoscute, au fost incredibile și intră lejer în topul nostru cu cele mai bune preparate din 2018.
3. Ramen la Slurp Ramen (Copenhaga)
În 2016 spuneam despre ramen-ul de la Cocolo din Berlin (vezi aici) că este unul perfect, dar la finalul lui 2018, lucrurile s-au schimbat. Într-un city break la Copenhaga, am ajuns în Slurp Ramen Shop, ramen shop-ul lui Philip Inreiter. Inreiter a lucrat în bucătăriile unora dintre cele mai bune restaurante din lume (la propriu) – vorbim despre Noma și Eleven Madison Park – și a învățat arta ramen-ului chiar din Tokyo. Noi am comandat shoyu ramen (supă pe bază de sos de soia) și miso ramen (supă pe bază de miso), iar ambele vin cu felii de porc, un ou întreg și tăieței gătiți al dente, făcuți chiar în incinta restaurantului. Dacă ajungi la Slurp Ramen, avem două sfaturi pentru tine: încearcă să ajungi devreme, poate chiar cu 5 minute înainte de deschidere, deoarece restaurantul se umple repede și mănâncă-ți porția de ramen în mai puțin de 20 de minute, pentru a profita de aromele cât mai intense.
2. Tacos și paleta la Sanchez (Copenhaga)
Una dintre cele mai memorabile experiențe culinare trăite de noi în 2018 a fost la Sanchez din Copenhaga, restaurantul mexican al lui Rosio Sanchez, ex-pastry chef la Noma. Aici ne-am delectat mai întâi cu guacamole și chipsuri de tortilla plus ”dirty carnitas tacos”, adică tacos făcuți din tortilla de porumb chiar în bucătăria de la Sanchez și umpluți cu carne de porc gătită încet, ceapă murată, castraveți și brânză topită. De atunci, nu am mai privit niciun taco cu aceiași ochi. O altă piesă de rezistență a fost paleta (înghețată mexicană) din cătină, lămâie și ardei habanero, un trio pe cât de neobișnuit, pe atât de delicios.
1. Meniu de degustare la Kaiamo (București)
Kaiamo este restaurantul de care Bucureștiul avea nevoie. În sfârșit, am găsit un loc din București care să ne țină la masă timp de mai bine de trei ore, pentru o experiență de fine dining completă de la cap la coadă. Experiența lui Radu Ionescu, founder & head chef, precum și munca și organizarea echipei sale se vede în fiecare preparat. De-a lungul meniului de degustare, ne-au trecut prin față multe farfurii cu look & feel englezesc (că doar nu degeaba Radu a lucrat și în bucătăria lui Ollie Dabbous, chef cu o stea Michelin în Londra), care ne-au adus aminte de restaurante celebre precum Lyle’s sau The Clove Club . Câteva dintre vedetele din povestea de toamnă de la Kaiamo (pentru că meniul se schimbă de la sezon la sezon) au fost supa de dovleac cu spumă de lapte, caviarul din linte înnegrită cu cerneală de sepie, un preparat cu burtă de porc, urechi de porc, fenicul și hrean, parfait-ul cu piersici, caise, nectarine și ciocolată albă și, preferata noastră, ”piatra de râu”, un desert din mousse de ciocolată și zmeură, cu praf de măsline și pudră de macarons presărate pe deasupra. De asemenea, credem că nicio masă la Kaiamo nu ar fi completă fără parizerul trecut prin făină, ou și pesmet, servit cu un piure fin de cartofi și castraveți ușor murați.
.
[…] TOP 10 EXPERIENȚE CULINARE TRĂITE DE NOI ÎN 2018 […]
[…] TOP 10 EXPERIENȚE CULINARE TRĂITE DE NOI ÎN 2018 […]
[…] TOP 10 EXPERIENȚE CULINARE TRĂITE DE NOI ÎN 2018 […]