Unde să mănânci în Praga: 6 restaurante de încercat

story_shrimps

Ne poţi urmări şi pe Bloglovin

Praga este orașul în care, dacă îți faci bine temele de acasă, nu ai cum să mănânci prost. În cele 6 zile petrecute în orașul de pe Vltava am avut parte de experiențe culinare care mai de care mai interesante și putem spune că Praga este, până acum, destinația foodie preferată din topul nostru. Am ales 6 restaurante pe care trebuie să le încerci dacă petreci câteva zile în Praga, dar vom reveni într-un articol viitor și cu recomandări de street food, un alt capitol la care orașul stă foarte bine.

 

Later edit:

*Din păcate, restaurantul Story s-a închis între timp, iar Maso a kobliha a mutat meniul la The Real Meat Society. 🙁

 

*Story

Story a fost prima recomandare pe care ne-au făcut-o doi mari chefi din Praga. Atât Oldrich Sahadjak, de la La Degustation Boheme Burgoise, cât și Pavel Bycek, de la Alcron, au început lista celor mai faine restaurante din oraş cu acest loc. Prin urmare, nu se putea să nu-i facem o vizită. Story este restaurantul lui Zuzana și Michal, ea pastry chef, el o speranță a bucătăriei cehești, școlit în Londra, în restaurante cu stele Michelin.

story_sucklingpig

story_duck_finedining

La Story, meniul se schimbă destul de des în funcţie de ce ingrediente locale alege Michal în zilele cu pricina, dar garantat vei avea parte de o adevărată experienţă culinară. Majoritatea preparatelor din meniu sunt din zona de fine dining, dar porţiile sunt destul de mari. Pe noi ne-au încântat felul cu piept de purceluş de lapte şi cel cu piept de raţă, dar nici creveţii din meniul de cafenea nu sunt de ratat. Nu uita să optezi şi pentru desert. După cum spuneam, Zuzana este pastry chef, deci merită să mergi pe mâna ei.

story_beef

story_cake

story_prague

Story se află pe Na Rovni 21. De la staţia de metrou Petriny (la 5 staţii de Malostranska), mergi 5-6 minute pe jos. 🙂

  • marți – sâmbătă 11:30 – 22:30, duminică – luni închis
  • două meniuri: unul de cafenea (toată ziua), unul de prânz și cină (11:30-14:30, 17:00-21:00)
  • un fel principal costă între 350 CZK – 450 CZK (13 – 16 EUR), iar în meniul de cafenea, felurile nu trec de 250 CZK (9 EUR)
  • meniu de degustare, cu 7 feluri de mâncare – 1110 CZK (aprox. 40 EUR) + wine pairing – 720 CZK (aprox. 26 EUR)

 

Čestr

Čestr este denumirea populară dată de cehi vacilor din rasa Fleckvieh. În acelaşi timp, este numele restaurantului care serveşte cea mai bună carne de vită din Praga. Ca în cazul multor restaurante care se respectă, meniul se schimbă în fiecare zi şi combină reţete ceheşti preparate într-o notă modernă cu fripturi de vită delicioase şi nu numai. Vei primi şi un desen pe care sunt reprezentate cut-urile de vită, pentru a ştii exact ce bucată comanzi.

cestr_prague

Tartarul de vită este unul dintre cele mai cunoscute preparate din meniul de la Čestr. Când vine vorba de felurile principale, muşchiuleţul de vită alături de piureul cremos de cartofi este recomandarea noastră. Spală totul cu un Pilsner Urquell tras direct din tanc. Pentru că Čestr face parte din grupul de restaurante Ambiente, berea este una din cele mai proaspete din oraş.

Situat pe Legerova 75/57, Čestr este la doi paşi de staţia de metrou Muzeum şi de Vacklavske Namesti (Piaţa Wenceslas).

  • luni – vineri 11:30 – 23:00, sâmbătă 12:00 – 23:00, duminică 12:00 – 22:00
  • antrenurile costă până în 208 CZK (8 EUR), fripturile pe grătar încep de la 275 CZK şi pot ajunge şi la 788 CZK (de la 10 la 30 EUR), garniturile sunt 75 CZK (maxim 3 EUR)
  • dacă vrei să prinzi loc înăuntru, trebuie să faci rezervare (cel mai simplu e direct pe site)
  • în interior au o cameră de tranşare, de unde poţi vedea bucăţile de vită

 

Lokál

Lokál este cel mai potrivit pub cehesc pe care îl poate vizita un turist în Praga. Pilsner Urquell rece, tras din tanc (Lokal face parte tot din grupul Ambiente), mâncare cehească autentică şi multă lume. În oraş sunt 5 restaurante care poartă numele Lokal, iar cu cât te îndepărtezi mai mult de centru, vei avea parte de o experienţă şi mai autentică. Încearcă să vezi un meci de fotbal în Lokál Hamburk din Karlin, de exemplu. 🙂

lokal_prague

Într-un Lokál ai şansa să cunoşti mâncarea ca la mama acasă (varianta cehească). Poţi alege între brânză prăjită (varianta lor de caşcaval pane), tartar de vită, gulaş, şniţel de porc, raţă coaptă şi, evident, găluşte din pâine sau din cartofi.

Lista Lokál-urilor din Praga poate fi consultată aici.

  • fiecare Lokál în parte are program diferit, dar toate se deschid la 11:00 şi închid după 23:00 (unele se închid la 1:00)
  • felurile de mâncare expres (fel principal şi garnitură) încep de la 100 CZK (4 EUR), restul preparatelor depăşesc rar 200 CZK (7,5 EUR)
  • în Lokál-urile centrale (Dlouha în special), este necesar să faci rezervare
  • după ce ai dat gata prima halbă de bere, următoarele vor continua să vină; dacă nu mai vrei să bei, aşează “biscuitele” de bere pe gura halbei

 

Sansho

Cehii spun că Sansho este pentru Praga ce este Momofuku pentru New York. Sansho este invenţia lui Paul Day, un măcelar britanic care a lucrat în restaurante asiatice din întreaga lume. Sansho se recomandă a fi un restaurant care foloseşte toate părţile dintr-un animal, “de la nas până la coadă”. Dacă ar fi să îl încadrăm într-o categorie, am spune că este un fusion asiatic, iar calitatea lui a fost recunoscută şi în ghidul Michelin, unde este încadrat la categoria “Bib Gourmand” (restaurantele “good value for money”).

sansho_meal

sansho_curry

Cum meniul de la Sansho se schimbă de la zi la zi, este greu să facem recomandări. Chiflele făcute la aburi umplute cu piept de porc sunt tot timpul o alegere bună, iar chilli-urile şi curry-urile sunt extraordinare. Trebuie să precizăm că la Sansho ingredientele sunt alese cu grijă în fiecare zi din piaţa SAPA, care deserveşte de ani de zile comunitatea vietnameză din Praga.

sansho_praga

sansho_inside

sansho_prague

Sansho se află pe Petrská 1170/25. Cea mai apropiată staţie de metrou este Florenc, dar se ajunge uşor şi de la Namesti Republici.

  • marţi – sâmbătă 11:30 – 14:00, 18:00 – 23:00, duminică – luni închis
  • antreurile costă între 150 şi 200 CZK (5,5 – 7,4 EUR), iar felurile principale costă între 190 şi 245 CZK (7 – 9 EUR)
  • la cină, au meniu de degustare (6 feluri de mâncare), care poate varia între 900 şi 1200 CZK (33 – 44 EUR)
  • sunt şanse mari să fii întrebat chiar de Paul Day cum ţi se pare mâncarea

 

*Maso a kobliha

Vizavi de Sansho stă fratele lui geamăn, Maso a kobliha (în traducere, “Carne şi gogoşi”). Este un concept gândit de acelaşi Paul Day, oarecum similar cu Sansho, dar puţin mai cozy. Şi Maso a kobliha a fost decorat cu acelaşi “Bib gourmand”, iar mâncarea este cel puţin la acelaşi nivel. În restaurant, meniul se schimbă tot în funcţie de ingredientele locale, dar unele preparate sunt emblematice şi nu părăsesc niciodată line-up-ul.

masoakobliha_scotcheggs

masoakobliha_porkskin

Ouăle scoţiene, şoriciul de porc cu avocado, chilli-ul de porc în cartof copt sau englezescul faggot (un fel de chiftea făcută din măruntaie) sunt toate excelente. Dar preferata noastră a fost de departe gogoaşa (berlineză like), pentru care ne-am urca şi mâine în avionul spre Praga. Bonus points pentru cocktailuri (ginger and rum for the win) şi pentru berea artizanală Matuska.

masoakobliha_chilliconcarne

masoakobliha_meatloaf

masoakobliha_donut

masoakobliha_inside

masoakobliha_praga

Maso a Kobliha este pe Petrská 1551/23, cum spuneam, vizavi de Sansho.

  • marţi şi sâmbătă – 11:00 – 17:00, miercuri – vineri 11:00 – 22:00 (bucătăria şi măcelaria se închid la 21:30), duminică – luni închis
  • pe lângă partea de restaurant, Maso a kobliha operează ca măcelărie şi vinde bucăţi de carne to go, dar şi ca băcănie 🙂
  • antrenurile costă până în 165 CZK (6 EUR), iar felurile principale, până în 210 CZK (max. 8 EUR)
  • o gogoaşă costă 55 CZK (2 EUR), poate cel mai bine cheltuite coroane din zonă 🙂

 

Eska

Eska este cel mai recent restaurant deschis de grupul Ambiente (a fost inaugurat în decembrie 2015) şi unul dintre cele mai cool restaurante fine dining din Praga. Se află în Karlin, cartierul creativilor şi al generaţiei millenials din oraş şi înglobează mai multe concepte. Eska este atât cafenea, cât şi brutărie, dar mai presus de toate, este un restaurant cu influenţe nordice.

eska_prague_karlin

eska_amousebouche

eska_beeftartare

Comparativ cu restul restaurantelor menţionate anterior, la Eska, preţurile sunt mai ridicate. La cină, recomandăm să alegi fie selecţia bucătarului (5 feluri de mâncare) sau meniul de degustare (8 feluri). Pe noi ne-au impresionat grâul fermentat cu ţelină, stafide şi alune şi tartarul afumat de vită, în timp ce vita care venea alături de legume la grătar şi sos de măduva ni s-a părut banală şi mult prea scumpă (698 CZK, aproximativ 25 EUR). Încearcă gin tonic-ul făcut cu tonic homemade şi dacă eşti aventuros, întreabă de vinurile organice. Nouă ne-au plăcut mult.

eska_wheat

eksa_pimientos_de_padron

eska_gintonic

Eska se află pe Pernerova 49, foarte aproape de stația de metrou Krizikova și în apropierea tuneului care face legătura dintre cartierele Karlin și Zizkov.

  • luni – vineri 11:30 – 15:00, 17:30 – 23:30, sâmbătă – duminică 9:00 – 23:30
  • brutăria este deschisă de luni până vineri între 7:30 și 18:00, iar sâmbătă și duminică, între 9:00 și 18:00
  • meniul de degustare costă 1000 CZK (cca 37 EUR), iar selecția bucătarului, 548 CZK (cca 20 EUR)
  • dacă ai hotelul prin zonă, un flat white de la Eska este cel mai bun mod de a îți începe dimineața

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  1. Pingback: ST. JOHN: MĂDUVĂ PE PÂINE ȘI O STEA MICHELIN