Anul trecut, cam pe vremea asta, aveam în wishlist un drum până la Cluj. Şi pentru că agenda pe următoarele luni era deja încărcată cu câteva drumuri la mare şi o vacanţă prelungită în Istanbul, iar bugetul nu părea să ne ţină partea, tindeam să cred că drumul ăsta va rămâne doar la stadiul de dorinţă. But where is hope, Universul complotează şi face uneori lucrurile să devină posibile. Aşa că două luni şi un pic mai târziu, eram în autocarul Absolut, în drum spre wonderful Untold, dar mai ales spre wonderful Cluj, oraş de care îmi tot era dor de mai bine de 7 ani şi pe care Cătă nici nu-l vizitase încă.

L-am redescoperit şi m-am îndrăgostit şi mai tare de el. Unul dintre motive: Baracca.

Baracca, restaurantul de pe strada Napoca 8A. Baracca, unul dintre acele câteva locuri din România unde oamenii sunt cu adevărat pasionaţi de bucătărie şi de tot ce înseamnă mâncarea, fie că e vorba de prepararea unei porţii sincere de paste sau a unui antreu elaborat cu foie gras.

I-am trecut pragul de două ori în acele câteva zile. Din ceva exces de zel, făcusem rezervare cu două săptămâni înainte aşa că vineri la prânz luam deja prima masă la Baracca. A doua zi, sâmbătă, tot pe la prânz, ajungeam din nou la restaurant, la invitaţia Mariei Dunca, care îmi scrisese pe Facebook că vrea să ne cunoască şi să împărţim o masă cu ei (which was great pentru că s-a lăsat cu discuţii lungi şi frumoase despre mâncare, restaurante, vinuri şi nu numai, hăhăieli şi, per total, bună dispoziţie – nici nu-ţi dai seama uneori cât de multe lucruri poţi avea în comun cu oameni pe care abia îi cunoşti).

În cele două zile, ne-am delectat cu o bună parte din preparatele despre care auzisem atât de multe cuvinte frumoase. Dintre antreuri am încercat terina de foie gras, tartarul de vită (pe cuvânt de onoare că trebuie să le comandaţi pe ambele dacă ajungeţi în Baracca) şi tartarul de somon.

Absolut neaşteptat de bun a fost purceluşul de lapte cu piure de ceapă roşie, o combinaţie superbă de arome. Ne-am mai răsfăţat papilele cu piept de raţă şi morcov copt, cotlete de miel – Maori Lakes (absolut de neuitat, se topeau în gură – literally!), cel mai bun şi mai moist muşchiuleţ de porc cu gălbiori şi lup de mare cu piure de conopidă.

Deserturile sunt fabuloase, începând cu tortul Bavaroise, continuând cu tarta de mere caramelizate, tortul de morcovi cu cremă de ciocolată albă, tiramisul casei – un desert pe cât de simplu, pe atât de memorabil şi încheiând cu sorbetul de fructul pasiunii, ţinut captiv (not for long) într-o sferă de ciocolată albă, aşezată pe piure de mentă şi un desert cu cremă de şofran, momo, ciocolată albă şi fistic de care îmi este dor şi în ziua de azi. O parte dintre preparate se regăsesc încă în meniul actual.

La prima vedere, Baracca pare impunător şi scump. Ceea ce nu este neapărat şi adevărat. Ba chiar deloc. Au în meniu o mulţime de preparate super accesibile ca preţ. Also, găsiţi la ei vin la pahar, iar majoritatea băuturilor (de la bere la tării and so on) au un preţ mai mult decât decent. O bere costă între 6 – 12 lei, cognacul, bourbonul, vodka and so on – se învârt între 12 – 25 de lei per 50 ml. Au cocktailuri mişto la 16 lei, iar cafeaua şi ceaiul pornesc de la 7 lei. Poţi consulta meniul de restaurant aici, iar pe cel de bar aici. Check and be pleased.

Baracca îşi merită renumele cu vârf şi îndesat. În fiecare preparat se simte dedicarea lor pentru mâncare. Atât priceperea, cât şi dragostea bucătarilor pentru mâncarea pe care o pregătesc, dar şi implicarea celor care deţin şi administrează locul. Maria ne-a dezvăluit în timpul mesei că oamenii din bucătărie sunt trimişi la traininguri în mari restaurante şi şcoli ale lumii, dar şi la degustări de preparate în diverse localuri cu stele Michelin. Nici cele mai interesante cărţi de bucate nu le lipsesc din bibliotecă. Aceste experienţe îi ajută să fie de la o zi la cealaltă mai creativi, mai inovativi, mai buni. Iar pe noi, tot mai fericiţi de fiecare dată când ajungem pe Napoca 8A.