Muzica joacă un rol important în călătoriile noastre, ba chiar ne-am organizat câteva “mini-vacanţe” în funcţie de concerte. Vara asta, am ales să călătorim cât mai aproape de casă, în Constanţa, aşa că iată-ne cu bagajele gata de Neversea, festivalul organizat de oamenii din spatele Untold. Neversea îşi deschide porţile astăzi şi sperăm să fie o experienţă memorabilă pentru noi, comparabilă cu ce am trăit la Untold în 2015.

Ce este Neversea?

Neversea este cea de-a doua poveste magică a organizatorilor Untold. Festivalul se desfăşoară timp de trei zile, de azi până duminică, 9 iulie, între plajele Modern şi 3 Papuci din Constanţa, şi aduce pe scenă peste 100 de artişti internaţionali precum Jason Derulo, Rita Ora, Dua Lipa, Tiesto, Afrojack sau Fatboy Slim (vezi programul aici). La prima ediţie Neversea sunt aşteptate peste 150.000 de persoane.

Atmosfera de festival

Vor fi 7 scene la Neversea şi, uitându-ne pe hartă, suntem foarte curioşi cum vor arăta Temple, The Ark şi scena principală (care, by the way, are 16 metri înălțime și :-) Va fi chiar şi o scenă amplasată pe apă! Începând de vineri, ora 12:00, şi până luni dimineaţă, la ora 7:00, vor fi concerte non-stop pe plajă. Iar pe lângă concerte, ne aşteaptă numeroase food truck-uri, baruri şi multe activări de la sponsori. Poate chiar şi câteva băi în mare.

Pe cine vedem la Neversea?

Pe Ella Eyre, în primul rând. Cu ea vom şi începe seria concertelor la Neversea. Pe lista noastră mai sunt Rita Ora, Lost Frequencies, Tiesto, Delia, Years & Years, Argatu & romaN, Fatboy Slim, Afrojack, Dua Lipa, Jason Derulo, Foreign Beggars, Dub FX, KSHMR, Nicky Romero și Fedde Le Grand. Din păcate, îi vom rata pe Macanche, Deliric & Silent Strike și Jeru the Damaja. :-(

Îți poți organiza și tu line-up-ul în aplicația Neversea (disponibilă în App Store sau Google Play).

Line-up-ul culinar

Din informaţiile pe care le avem, şi line-up-ul culinar este pe măsură. Până acum, ştim că ne vom revedea cu prietenii de la Ză German Wurstwagen și Meat Busters (care lansează la Neversea cel mai nou concept al lor – Porchetteria), vom mânca pizza napolitană de la Camionetta, poate nişte yakitori de la Nori Yakitori şi cannoli de la Mr. Cannoli. Dar suntem siguri că vor fi prin zonă şi alte food truck-uri pe care le cunoaştem. :-)

Ce (nu) luăm cu noi la Neversea?

Găsești aici lista obiectelor interzise în zona Neversea. Este permis accesul cu poșete, borsete sau genți de maximum 21 cm x 29 cm (echivalentul unei foi A4). Este interzis accesul cu mâncare și băutură din afara festivalului, precum și accesul cu DSLR-ul (asta dacă nu cumva ai acreditare de presă). Nu uita nici că accesul minorilor sub 14 ani este permis doar alături de un părinte, iar adolescenții cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani au nevoie de un acord parental scris.

Brățara Neversea

Una dintre cele mai cool chestii de la Neversea ni se pare brățara pe care o primești în schimbul biletului/acreditării, în zona de check-in. Brățara este dotată cu un chip și are sistem de plată integrat deci cu ajutorul ei poți achiziționa produse/ servicii în cadrul festivalului. Încărcările se pot face de la Credit Points (sunt peste 50 în zona de festival) sau direct din aplicație, prin opțiunea TopUp. Ah, și încă ceva mișto: poți să înoți cu ea! Numai să nu o dai jos (a se citi să o rupi) pe perioada festivalului, pentru că nu o vei mai putea folosi ulterior :-( Găsești aici toate detaliile legate de reîncărcare și de recuperarea banilor la finalul festivalului.

Urmărește experiența Neversea prin ochii noștri (sau prin obiectivele noastre), pe Instagram (mai ales InstaStories) și pe Facebook. Iar pentru toate detaliile legate de festival mergi pe www.neversea.com sau pe pagina de Facebook.