Au trecut mai bine de doi ani de când Netflix face parte din viața noastră, perioadă în am ”investit” destule ore din timpul liber în filme și seriale. Știm că nu suntem singurii. :-) Pentru că ne gândim destul de mult la mâncare și călătorii, show-urile care tratează aceste aspecte joacă un rol aparte pe contul nostru. Netflix are o categorie dedicată de show-uri culinare (o găsiți aici), dar noi am ales să le evidențiem pe 10 dintre ele (unele sunt strâns legate și de călătorii), care ne-au impresionat cel mai mult și pe care le-am revedea oricând. Un singur sfat avem pentru voi: să nu le urmăriți pe stomacul gol!
Chef’s Table
Primul show culinar creat de Netflix, Chef’s Table, a schimbat mult percepția publicului despre gastronomie. Seria este pusă în scenă într-un mod excepțional de David Gelb, care a regizat și documentarul Jiro’s Dream of Sushi și prezintă, în fiecare episod, povestea unui bucătar (mai mult sau mai puțin celebru), dincolo de ușile bucătăriilor. Sunt 5 sezoane (26 de episoade) în total plus încă două spin-off-uri: Chef’s Table France, axat pe poveștile a patru bucătari francezi și Chef’s Table Pastry, care prezintă poveștile unora dintre cei mai influenți cofetari patiseri din lume.
Recomandările noastre: episoadele cu Massimo Bottura, Alex Atala, Gaggan Anand și Ivan Orkin.
Street Food
Street Food este creat de același David Gelb, dar se axează pe mâncarea stradală și pe eroii din spatele ei. Primul sezon (și singurul, momentan) ne duce pe străzile Asiei și ne amintește de aventurile culinare ale regretatului Anthony Bourdain, care l-au inspirat pe Gelb. Veți întâlni în Street Food personaje colorate, amuzante și dedicate 100% mâncării pe care o pregătesc zilnic, preparate al căror nume sunt greu de pronunțat și veți rămâne cu dorința de a explora cât mai mult cultura locală în călătorii.
Ne-au plăcut mult episoadele din Bangkok, Singapore și Osaka.
Somebody feed Phil
Somebody feed Phil este show-ul care ne arată că mâncarea, călătoriile și comedia merg atât de bine mână-n mână. Seria îl are ca protagonist pe Phil Rosenthal, producătorul sitcom-ului Everybody Loves Raymond (Dragul de Raymond), care călătorește prin întreaga lume și explorează mâncarea locală, de la standurile cu mâncare stradală la restaurante exclusiviste. Sunt două sezoane pe Netflix, dar pentru o experiență completă, vă recomandăm să căutați și seria ”pilot”, numită I’ll have what Phil’s having, creată de PBS în 2015.
Recomandăm episoadele din Bangkok, Lisabona, Mexico City și Copenhaga.
Mind of a Chef
Mind of a Chef este singurul show culinar din lista noastră care nu este o producție originală Netflix. Din fericire, primele 5 sezoane se află pe platforma americană și sunt numai bune de binging, mai ales că un episod durează cel mult 25 de minute. Seria a fost produsă (și narată) de Anthony Bourdain și combină povești din viața bucătarilor cu elemente din călătorii, știință și rețete. Este un mix reușit și credem că Netflix ar fi reușit să ducă acest show la un nivel și mai ridicat dacă l-ar fi transformat într-o producție originală.
Pentru noi, cel mai delicios sezon din ”Mind of a Chef” este primul, care îl are ca protagonist pe David Chang.
Ugly Delicious
Pentru cine nu știe, David Chang este un bucătar cu origini coreene, proprietar al grupului de restaurante Momofuku și deținător a două stele Michelin cu restaurantul Momofuku Ko din New York. Este considerat unul dintre cei mai influenți și mai carismatici oameni din industria culinară actuală, iar acest lucru se vede în show-ul pe care îl produce pentru Netflix, Ugly Delicious. Seria se aseamănă destul de mult cu Mind of a Chef despre care am povestit mai sus, iar fiecare episod intră în substraturile unei rețete anume. În noiembrie 2018, Netflix a anunțat că show-ul va reveni cu un nou sezon.
Recomandăm episoadele despre pizza, tacos și pui prăjit.
Salt, Fat, Acid, Heat
Salt, Fat, Acid, Heat este o emisiune culinară adaptată după cartea cu același nume scrisă de Samin Nosrat. Autoarea cărții este și protagonista show-ului. Facem cunoștință cu ea pe parcursul a patru episoade, concentrate pe câte un element esențial din bucătărie (sare, grăsime, aciditate și foc) și filmate în patru locații diferite (Japonia, Italia, Mexic și SUA). Seria este plină de secvențe amuzante, dar și de multe trucuri și rețete culinare pe care oricine le poate pune în aplicare în bucătăria proprie.
Cooked
La fel ca Salt, Fat, Acid, Heat, Cooked este o mini-serie în patru părți care la are la bază o carte culinară. De această dată, este vorba despre cartea cu același nume scrisă de Michael Pollan, care explorează diferite metode de gătit, evoluția și impactul lor cultural. Grupate sub forma a patru elemente – ”Apă”, ”Foc”, ”Aer”, ”Pământ”, cele patru episoade ne poartă alături de Pollan prin Australia, India, Maroc și California. În plus, în show o veți revedea și pe Samin Nosrat, despre care am povestit mai sus.
Final Table
The Final Table este răspunsul celor de la Netflix la competițiile de gătit precum MasterChef sau Top Chef. Conceptul este simplu: 24 de bucătari profesioniști din întreaga lume, grupați în echipe de câte doi, se întrec în preparate culinare. Doar unul dintre ei va fi desemnat câștigător la finalul show-ului. Fiecare episod se învârte în jurul unei bucătării locale, de la Mexic sau Spania la Japonia sau Franța, iar jurații sunt deopotrivă personalități culturale și bucătari celebri din țările respective.
The Chef Show
Chef este unul dintre filmele noastre preferate și suntem siguri că și-a adus aportul la popularizarea food truck-urilor în întreaga lume. Filmul îl aduce pe Jon Favreau (Happy din seria Iron Man & Avengers) în rolul lui Carl Casper, un bucătar care lasă viața de restaurant pentru a găti sandvișuri cubaneze într-o rulotă. Inspirația lui Favreau pentru Chef a fost Roy Choi, un bucătar din Los Angeles al cărui food truck servea un fusion de mâncare mexicană și coreeană. În timpul fimărilor pentru Chef, Favreau și Choi au devenit foarte buni prieteni așa că Netflix-ul i-a adus împreună pe micile ecrane în The Chef Show. Este o mini-serie savuroasă, presărată cu rețete și multe glume bune. Îi veți vedea pe cei doi luând prânzul alături de o parte din echipa Avengers, mâncând pizza făcută de regizorul Robert Rodriguez sau gătind alături de Gwyneth Paltrow.
Taco Chronicles
Taco Chronicles este poate cel mai autentic show culinar din lista noastră. Pe parcursul celor șase episoade, facem cunoștință cu rețete celebre de tacos: al pastor, carnitas, canasta, carne asada, barbacoa și guisado. Se vorbește despre originile fiecărui taco în parte, despre rețetele tradiționale și despre oamenii care fac cea mai bună mâncare stradală din Mexic. Totul într-o spaniolă simpatică, de-ți vine să te urci în primul avion și să te dai jos în Ciudad de Mexico.
PS: Dacă nu ți-ai făcut încă un cont pe Netflix, e bine de știut că ai 30 de zile de acces gratuit în platformă. Te poți înregistra aici.
Credit foto: Lisheng Chang
Leave A Comment