Site icon Calatorii si Farfurii

5 beri pe care trebuie să le încerci la început de an

Berea artizanală devine din ce în ce mai accesibilă în România, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Avem beri foarte bune făcute chiar de români (Zăganu, Ground Zero, Bereta, Hop Hooligans, just to name a few), dar și prin barurile și magazinele de specialitate încep să se învârtă etichete cu greutate. În vacanța de sărbători am încercat cinci beri noi, pe care le găsești acum în București, și vrem să le împărtășim cu tine. :-) Vorbim despre beri negre (stout-uri sau porter-uri), dar și despre unele beri cu un conținut ridicat de alcool (+10%), care pot înlocui cu ușurință vinul fiert în această perioadă.

Kaffestout (Mikkeller) – Danemarca (stout, 6% ABV)

21 lei la The Real Beer Shop

Danezii de la Mikkeller sunt unii dintre preferații noștri și de fiecare dată când mergem în vacanțe încercăm să le ”vânăm” berile prin magazinele locale. De ceva vreme îi găsim și în prin țară, la The Real Beer Shop, Beer O’Clock, Ai sau Viniloteca. Așa că a fost o bucurie să putem cumpăra Kaffestout din România.

Probabil că numele de stout îți este cunoscut de la Guinness. Este o bere neagră, în care se folosește malț sau orz prăjit.

Când deschizi stout-ul celor de la Mikkeller și îl torni în pahar, simți că nu e o bere foarte corpolentă. Are o spumă bej, miroase din plin a cafea și, dacă ești fan IPA, vei simți și niște note subtile de hamei. În gust se reiau aceleași arome: după cum îi spune și numele, cafeaua predomină. Dacă te concentrezi puțin, simț și ceva aromă de ciocolată neagră, iar la final rămâi cu amăreală ușoară, dar plăcută.

Per total, un stout simpatic, care s-ar putea să te surprindă chiar și dacă nu ești fan al berilor negre.

Chupacabra (Hop Hooligans) – România (stout, 7.5% ABV)

11.5 lei la Berero Store

Băieții de la Hop Hooligans sunt cel mai recent nume apărut pe piața berii artizanale din România. Au deja șase tipuri de bere pe rafturi, iar Chupacabra este un must try în această iarnă.

Comparativ cu Kaffestout-ul de mai devreme, ne-a plăcut mai mult cum arată în pahar. E o bere groasă, cu o spumă delicioasă, care rămâne pe pereții paharului. Dacă nu ai citit bine eticheta, vei fi surprins de mirosul puternic de condimente. Vanilie, scorțișoară și ardei habanero din plin. Toate se completează de minune în stout-ul ”huliganilor”.

La prima degustare, pare o bere ușoară, unde recunoști ușor ciocolata și cafeaua, iar în post gust rămâi cu un puternic ”kick” de ardei iute.

Dacă ești fanul mâncărurilor condimentate și picante, asta e o bere pentru tine.

Bommen & Granaten (De Molen) – Olanda (barley wine, 11.9% ABV)

26 lei la The Real Beer Shop

Luăm o pauză de la stout-uri și trecem la beri mai ”grele”. Olandezii de la De Molen sunt recunoscuți în lumea pasionaților de bere craft pentru berile cu un conținut ridicat de alcool, iar Bommen & Granaten (în traducere, ”Bombe și grenade”) este unul din exponatele lor de seamă.

Berea este un barley wine, o bere care fermentează la temperaturi înalte, în care predomină malțul (barley) și al cărei grad de alcool se apropie de cel al vinurilor. În general, barley wine-urile sunt roșiatice, iar Bomen & Granaten nu face excepție. Nu lasă nici foarte multă spumă în pahar.

Mirosul e o nebunie: bomboane, prăjituri, ceva caramel și alcool. Când o guști, are o ușoară aromă de vin de Madeira, e dulceagă, iar amăreala lipsește cu desăvârșire.

Merge de minune alături de o felie de cozonac. :-)

Öö Cassis (Pöhjala) – Estonia (baltic porter, 10.5% ABV)

21 lei la The Real Beer Shop

Porter-ul este tot o bere neagră, din care se spune că ar fi derivat stout-ul. Pentru noi, porter-ul este mai apos decât un stout, iar gustul lui este amar, uneori cu tente de malț afumat și nu foarte chocolate-like.

Un baltic porter este un porter ”pe steroizi”, mult mai corpolent, cu arome mai bine pronunțate și cu un conținut ridicat de alcool.

Estonienii de la Pohjala s-au jucat puțin cu un astfel de baltic porter și i-au adăugat coacăze în timpul fermentării. A ieșit o minunăție! Öö Cassis miroase a fructe de pădure și a caramel de cum deschizi sticla. Dar lucrurile cu adevărat speciale se simt după ce iei prima gură de bere.

Dacă dai frâu liber imaginației, vei simți, pe lângă coacăze, arome de curmale, prune și afine, note de alcool și ciocolată neagră. Finalul este ușor acrișor și parcă vrea să îți aducă aminte că s-au pus ceva coacăze în berea asta.

Idjit (Dugges) – Suedia (imperial stout, 9% ABV)

28 lei la The Real Beer Shop

Dacă ar fi să alegem un singur stil de bere pe care să-l bem de acum încolo, acela este, fără îndoială, Imperial Stout (sau Russian Imperial Stout).

Are o istorie simpatică, potrivit căreia Regina Ecaterina a II-a a Rusiei a fost atât de fascinată de berile negre englezești încât a cerut să îi fie fabricate special aceste beri în Anglia și mai apoi să i se aducă la Curte. Pentru că drumul până în Rusia nu este unul scurt, englezii au mărit cantitatea de alcool a berii, ca aceasta să poată rezista mai bine la transport. Așa s-au născut unele dintre cele mai complexe beri pe care le știm astăzi.

Cea mai recentă care ne-a trecut prin pahar este Idjit, imperial stout-ul de referință al suedezilor de la Dugges. Este o bere corpolentă, de carbonație medie, cu un miros foarte puternic de cafea. Gustul este ușor dulce, cu multe combinații de cafea, ciocolată neagră și câteva note picante, cu o amăreală plăcută, asemănătoare cafelei, în post-gust.

Numai bună la micul dejun! :-D

 

Exit mobile version