Se spune că de ce ți-e frică nu scapi. Am simțit-o și noi pe pielea noastră. Înainte să ne îmbarcăm în avionul spre Thailanda, începusem să ne întrebăm deja: ”ce facem dacă ne pierd bagajele?” (dacă nu știați deja, în ziua în care plecăm într-o călătorie, ni se mai spune și familia Panicatu’). Și iată-ne în aeroportul din Koh Samui, după trei zboruri legate și mai bine de 16 ore de când urcasem în primul avion, așteptând cu emoții în fața benzii. Trollerele, gențile și ghiozdanele apăreau în șir indian și erau ridicate, pe rând, de turiștii norocoși. 15 minute mai târziu, am știut că inevitabilul s-a produs. Banda s-a oprit, ultimele bagaje și-au urmat stăpânii afară din aeroport și am auzit un ”This is it” într-o engleză stricată. Un thailandez în uniformă s-a apropiat de noi și ne-a îndrumat spre locul pe care speram să nu-l vizităm: biroul de bagaje pierdute.
Cu gândul că nu trebuie să lăsăm asta să ne strice vacanța, am stat la o coadă, laolaltă cu americani, francezi și ruși supărați, într-o cămăruță în care duduia aerul condiționat. Când ne-a venit rândul, am completat pe un formular numerele de pe etichetele de bagaj, numărul hotelului și am precizat câteva ”semnalmente” astfel încât să poată fi identificate trollerele mai ușor (culoare, material etc.). Am plecat de-acolo fiind asigurați că bagajele vor ajunge la hotel până la finalul zilei, dar în același timp fericiți că am fost inspirați cât să ne aruncăm în ghiozdanele care au mers cu noi în cabină costumele de baie și câteva schimburi care să ne ajungă o zi sau două.
Înainte să ieșim din aeroport, am schimbat două sute de euro la un exchange și ne-am luat SIM-uri locale. Am ales să mergem pe mâna TrueMove H, unul dintre principalii operatori din Thailanda și am plătit câte 600 de bahti (cca 17 euro) pentru o cartelă cu internet nelimitat (8 GB la viteză maximă), valabilă 15 zile. A fost mai mult decât suficient, iar semnalul a fost ok în toate zonele prin care ne-am plimbat.
Țara zâmbetelor. La propriu.
Pentru noi, începutul de februarie a fost respirabil în Samui. Nu e mai sufocant decât Cipru în septembrie, să zicem. Așadar, nu am avut un șoc foarte mare când am ieșit din aeroport. Ne-am întâlnit cu șoferul care urma să ne ducă la resort. Ne-a întâmpinat cu un zâmbet larg și apoi s-a uitat puțin mirat la noi că am venit în Thailanda doar cu două ghiozdane mici. I-am explicat că ne-au pierdut bagajele (nu știm cât de mult a înțeles) și ne-a condus la mașină: un SUV Toyota imens, alb, cu spațiu la picioare mai ceva ca în avioanele Qatar Airways.
Aeroportul din Samui se află în nord-estul insulei, la vreo 11 kilometri și aproximativ 30 de minute distanță de Beach Republic, resortul din sud la care urma să stăm. Așa că ne-am deschis amândoi câte o bere din lada frigorifică pusă la discreție și am luat pulsul insulei din spatele geamului fumuriu.
Pe măsură ce ne apropiam de Chaweng, orașul care ocupă o bună parte din coasta de est a insulei, începeam să descoperim lucrurile pe care le citisem de atâtea ori despre Thailanda și să realizăm că suntem, în sfârșit, acolo. Se derulau în fața noastră tarabe cu fructe, tăntici gătind mâncare locală în oale, într-un soi de bucătării de vară amplasate la margine de drum, barăci din care mai ieșea câte un localnic, 7-Eleven-uri și Family Mart-uri (aceste Mega Image-uri care sunt la tot pasul în Thailanda), mizerie pe străzi, un amalgam de scutere și pancarte de resorturi cu multe stele.
”Welcome to Beach Republic”, ne spune șoferul, făcând stânga către resortul în care urma să stăm. Era 11 dimineața și aventura noastră în Samui începea cu adevărat. Ne-am făcut check-in-ul rapid, am lăsat hârtia primită de la bagaje pierdute la recepție și am dat o fugă pe terasă, să așteptăm o oră până când urma să fie gata camera.
Fiind cea mai turistică țară din lume (așteaptă peste 40 de milioane de turiști în 2019), Thailanda respiră ospitalitate la fiecare pas. Toți oamenii ne-au zâmbit, ne-au salutat cu plecăciuni lungi și cu un ”Sawadee ka” (la feminin) sau ”Sawadee khrup” (la masculin) din tot sufletul, de la femeile de serviciu la șoferii, băieții care se ocupau de parcare, fetele de la recepția piscinii, ospătărițele și până la barmanii care ne-au înmânat două cocktailuri bune și reci, cât să uităm și de cele mai mici griji.
How spicy do you want it?
Chiar dacă noi nu-i înțelegem pe oamenii care vin în vacanță să stea numai în resort, la Beach Republic am avut impresia că ai putea petrece câteva zile bune acolo fără să ieși sau să te plictisești. În primul rând, au două piscine, iar una dintre ele îți dă senzația de infinity pool, cu oceanul care se desfășoară în toată splendoarea sub ochii tăi. Sunt destule șezlonguri și baldachine confortabile în care să tragi un pui de somn zdravăn, iar dacă vrei să simți nisipul sub picioare, plaja e la câțiva metri. Poți să și înoți în ocean, dar mare grijă la pietre. Iar în caz că te saturi de plajă, ai zeci de variante de masaj de încercat, plus un escape room pentru curioși.
Cum nouă ni s-a făcut foame după ce ne-am cazat și ne-am bălăcit puțin, am zis să luăm primul contact cu mâncarea thailandeză chiar în resortul Beach Republic. Așa că ne-am comandat de la restaurantul hotelului o supă tom yum (Ospătărița: ”How spicy do you want it?”, Noi: ”Medium”), un pad thai și o porție de orez la abur (scris ”steamed rice” în meniuri și pronunțat ”stim lai” de mai toți thailandezii).
Despre tom yum aș putea vorbi ore întregi. Deși în zilele următoare petrecute în Asia urma să mă întâlnesc cu versiuni care mai de care mai bune, chiar și primul tom yum, cel mâncat la Beach Republic, a fost de neuitat. Este o supă cremoasă, despre care inițial am crezut că se face cu lapte de cocos. Ulterior, am aflat că are la bază lapte ”evaporat”, un soi de lapte condensat, dar neîndulcit. Despre tom yum ar trebui să mai știi că miroase foarte puternic a coriandru deci dacă nu te împaci prea bine cu verdeața asta, îmi pare rău. :-) Este fierbinte, acrișoară și iute în același timp, cât să te facă să transpiri instantaneu și să nu-ți mai simți buzele în primă fază. Pe măsură ce sorbi din supă, găsești prin bol creveți, ciuperci, bucăți de lemongrass și de galangal, ardei, ceapă și alte legume. Fiecare lingură e plină de surprize.
Cu fețele roșii de la atât ”medium spicy” și puțin afectați de jetlag, ne-am întors spre camera de hotel și mare ne-a fost mirarea când ne-am văzut bagajele în recepția Beach Republic. Am început să râdem amândoi isteric, de oboseală, și am zis că merită să sărbătorim. Cum? Cu și mai multă mâncare! Așa că iată-ne, o oră mai târziu, gata să luăm Samuiul la pas și să experimentăm o piață de noapte. Mă rog, impropriu spus ”la pas”, pentru că odată ieșiti din resort, ne-am trezit la marginea șoselei, cu scutere vâjâind pe lângă noi, fără nici cea mai mică urmă de trotuar.
Noaptea, în piață
Curajul nostru a durat fix cinci minute, până când am ajuns, agale, în parcarea celui mai apropiat 7-Eleven. Și cum Google Maps ne arăta încă 20 de minute de mers pe jos până la destinație, am apelat la Uber-ul local: NaviGo. Ca o paranteză, serviciile de ride-sharing sunt scumpe pe insulă (cele mai ieftine curse pornesc de la cca. 5 euro), dar aplicațiile sunt bine puse la punct (îi scrii șoferului în engleză, iar mesajul ajunge la el tradus în thailandeză și invers), șoferii sunt super civilizați, iar mașinile, mai toate, SUV-uri. În această notă, ajungeam într-unul dintre cele mai celebre bazaruri de noapte ale Samuiului: Lamai Night Plaza.
Cum am ieșit din mașină, ne-au întâmpinat două rânduri de tarabe, aranjate sub o arcadă luminată, pe care stătea scris: ”International Walking Street”. După o tură rapidă ne-am convins: o adunătură de replici ieftine, de la polo-uri Ralph Lauren, ochelari Ray Ban și până la ceasuri Rolex sau Cartier, plus tot felul de suveniruri, statuete cu Buddha, electronice mici și tot felul de lucruri mai mult sau mai puțin necesare unui turist. Am dat skip și am trecut la mâncare. :-)
Principala regulă când vizitezi o piață de mâncare în Thailanda este să nu te lași copleșit. De ce? Pentru că în spatele fiecărei tarabe vei găsi câte un spectacol și nu vei știi la care să te oprești. Din prima noastră experiență în Lamai Night Plaza am rămas cu câteva cadre memorabile: o thailandeză cu o mască de gură care pregătea la foc automat zeci de porții de pad thai și omlete cu midii pe o plită uriașă, un chinez care scotea pui crocant și creveți în panko dintr-un ceaun cu aluat încins, un thailandez bătrân care punea rață rotisată peste orez și un indian care umplea roti (un soi de clătite, populare în Thailanda și India) cu unt de arahide, Nutella, banane, caramel și lapte condensat spre deliciul turiștilor.
Dacă ar fi să vorbesc despre gust, toate preparatele au fost bune, dar nu încât să ne schimbe viața. În schimb, faptul că mâncam într-o piață din Thailanda (moment la care visam de ani buni deja), pe o masă de plastic colorată, abuzând de sosuri iuți, a făcut ca acea cină să fie una memorabilă. La fel de memorabil a fost și desertul care a urmat-o. O roti de care Alexandra n-a vrut inițial să se atingă pe motiv că a fost pregătită în condiții puțin spus insalubre și pe care totuși a devorat-o în mai puțin de două minute după ce a luat prima gură.
– Va urma –