Site icon Calatorii si Farfurii

Condimental de Calif: de la kebab la Kebun

De Calif ne-am îndrăgostit încă de la prima îmbucătură. Se întâmpla cu ceva ani în urmă, în Centrul Vechi, când gustam un kebab clasic de vită și exclamam uimiți: ”deci asta înseamnă lipie de casă!”. Treptat, am descoperit meniul pe îndelete, iar acum sunt multe preparate de care nu ne putem despărți,de la kebabul de vită cu vinete și rodii, la dil-ul pe care-l cerem mai mereu în variantă maxi, la cel mai bun falafel pe care l-am mâncat în București și la lahmacun-ul pe care ne-ar plăcea să-l vedem mai des pe tăvile de la Calif. :-D Dar, de câteva săptămâni, în topul preferințelor noastre și-a făcut loc și kebunul, preparatul ”semnătură” din noua locație Condimental de Calif, din Bulevardul Mărășești 100.

CE E UN #KEBUN?

Așa cum spun și prietenii de la Calif, kebunul este un kebab reinventat. Vine ambalat într-o cutie, așa că poți fie să-l să-l servești pe loc, fie la birou, la tine acasă, sau, de ce nu, pe drum. :-D Dar ce ni se pare și mai interesant la kebun este că ingredientele sunt preparate cu și mai multă grijă, astfel încât să nu-i ”supere” prea tare nici pe cei aflați la dietă. Lipia lipsește (cu excepția kebun-urilor cu hummus, care vin cu niște crutoane din lipie delicioase), cartofii sunt copți cu foarte puțin ulei, orezul este gătit la abur, ba chiar și falafelul este făcut încet, la cuptor. Nu în ultimul rând, carnea este marinată cel puțin 24 de ore într-un amestec de mirodenii și legume, iar sosurile sunt făcute in-house, în fiecare zi.

La noul Condimental de Calif vei găsi în total nouă kebun-uri, menite să îți fie pe plac fie că ești vegetarian sau că îți place carnea de pui sau de vită:

Preferatul nostru este kebunul de vită cu cartofi și maioneză (e și cel mai bogat în calorii, dar shh, nu mai spune la nimeni – vezi foto sus), dar am încercat și ne-au plăcut și kebun-urile cu vită și hummus (foto mai jos), cu pui și orez și cu falafel și hummus.

CONDIMENTAL DE CALIF

Condimental este un nou capitol din frumoasa poveste Calif. Așa cum spuneam, noua locație s-a deschis de curând pe Bulevardul Mărășești, la numărul 100, la intersecția cu Splaiul Unirii, și duce la un alt nivel conceptul de fast food. Pe lângă cele nouă tipuri de kebun, vei găsi aici kebab-urile deja consacrate, dar și mâncare gătită (chifteluțele marinate și ficățeii cu măsline arată bine de tot). La capitolul prețuri, Condimental stă foarte bine: un kebun costă între 15 și 18 lei, iar un kebab, între 12 și 17 lei. Vezi tot meniul aici.

Condimental este deschis (cel puțin pentru început) doar de luni până vineri, între 11:30 și 20:00. Așa că dacă ai biroul prin zona Unirii sau dacă stai prin zonă, go for it. Dacă nu, îți spunem doar că ar trebui să îți faci câteva drumuri pe acolo. Ne vei mulțumi mai târziu. :-)

SPUNE PAROLA #MAIPOTȘIDESERT

Pentru că cei de la Calif sunt niște simpatici, în luna iulie, la orice comandă din Condimental primești un desert gratuit (în limita stocului disponbil), dacă spui la casă parola ”Mai pot și desert”. Pont: au un cheesecake excelent!

 

Exit mobile version