A sosit, în sfârșit, și primul weekend de după starea de urgență. Stăm deja de aproape trei luni acasă, dar nu am simțit nevoia să sărbătorim ”trecerea dintre stări” cu șampanie și artificii, cum am văzut că s-a practicat prin București. Ne vom rezuma doar la câteva plimbări scurte, în zilele următoare, și niște mâncare luată la pachet de la câteva dintre restaurantele noastre preferate.
Și pentru că ne mai relaxăm puțin (dar rămânem responsabili, nu?), de-acum și până când vom reveni cu adevărat la normal, vom scrie aici despre ce lucruri speciale pregătesc restaurantele noastre preferate (și nu numai) în weekend.
- Arrosticini (sigur îi știți de la festivaluri) au dat startul seriei ”Redescoperă oaia românească”. În fiecare săptămână, câte un bucătar cunoscut propune o rețetă cu o anumită parte din oaie, iar totul este împachetat sub forma unui kit pentru a-ți găti preparatul la tine acasă. Vineri, până la final de zi, poți comanda primul kit din serie – o pulpă de oaie în stilul lui Alex Petricean de la NOUA. Următorul kit va fi anunțat luni, 18 mai. Detalii, aici.
- Balls. a împlinit un an de existență (la mulți ani, Ala Dumitrache & team!), așa că sâmbătă, 16 mai, între 11:00 și 18:00 ne așteaptă cu bunătăți de luat la pachet pe Calea Dorobanți 69. Pe lângă meniul clasic, ne-au mai făcut cu ochiul chiftelele de porc cu muștar gătite în sos de bere Grivița și un tasting cu trei mini-sandvișuri cu chiftele. Socata și mimosa cu socată ar fi din partea casei. :-D Detalii, aici.
- Se întâmplă lucruri bune și la Voila. Radu Dumitrescu și Mihai Toader au gândit un meniu drăguț, cu ridicare de la bistro, care ne poartă într-o aventură gen ”BD la munte și la mare”. Printre highlights: hamsii, gulaș, ceafă de porc și gogoșele cu praz. Gourmet și sezonal, cum le place băieților să zică. Toate detaliile sunt aici.
- M.A.T. este unul dintre restaurantele care trebuiau să se lanseze în această primăvară și pe care de-abia așteptam să le încercăm. Alex Iacob și Cristi Dăscăleanu fac totuși un soft opening sâmbătă, între 14:00 și 19:00 și vor da liber la ridicări de tacos din taqueria lor de pe Mircea Vulcănescu 121. Sunt patru variante de tacos propuse de băieți, dintre care două sunt vegetariene. Detalii, aici.
- Cei de la Pâine și Vin au dat drumul la comenzi începând de vineri, 15 mai. Deocamdată au disponibile doar o parte din preparate – dar da, celebrele lor pizza Vatra Romană (de la 1 la 8) sunt acolo. Cei care vor să-și înnoiască stocul de vin nu sunt nici ei neglijați – sunt câteva sticle în meniul de la Pâine și Vin care nu se găsesc tocmai ușor. Livrările se fac fie prin sistemul propriu, fie prin aplicațiile partenere, dar partea și mai bună e că se poate comanda și cu ridicare de la restaurant. Detalii, aici.
- La Blid, dorul de mare trece cu niște hamsie și guvizi prăjiți. Și cu niște vin alb, sec, că ai de unde alege. Detalii, aici.
- Zexe Brasserie își reia activitatea începând cu data de 15 mai. Așa că dacă vă plimbați în acest weekend prin Herăstrău sau sunteți în trecere pe lângă Piața Charles de Gaulle, merită să le faceți o vizită – vor avea în fiecare zi produse disponibile pentru takeaway. Detalii, aici.
- Le Bab și ale lor pite delicioase s-au întors. Meniul lor e disponibil pe Glovo, dar dacă te duci să-ți ridici mâncarea din locația lor din Centrul Vechi, ai 20% reducere la nota de plată. Detalii aici.
- Centocitta și-a prelungit programul, așa că dacă ești prin Floreasca și vrei să-ți iei niște pizza la pachet, poți să le faci o vizită în acest weekend, de la 11:00 la 21:30. Detalii aici.
- Prăvălia Idicel s-a redeschis după o pauză de două luni. Așa că după ce îți iei pizza aia bună de la Centocitta, dă o fugă și pe la ei pentru tot felul de ingrediente, gogoși, cornulețe sau cafea. Detalii aici.
Altfel, să vă bucurați de weekend, încurajați afacerile locale, fiți responsabili și stay safe!
FOTO: Balls.