Știți cum, atunci când sunt mici, copiii își închipuie tot feluri de locuri fantastice, cu zâne, praf de stele, animale cu puteri magice, și își doresc să ajungă acolo? Și eu fac uneori la fel.
De mai bine de doi-trei ani visam să ajung în Borough Market. Ăsta era locul meu fantastic. Cu zâne și zâni din toate colțurile lumii care gătesc mâncare etiopiană, paella, dosa, noodles, dumplings și câte și mai câte. Cu praf de curry. Cu oameni cu puteri magice care transformă carnea de rață și pregătesc cel mai bun sandviș cu confit din câte am întâlnit vreodată. Și apoi din câte am gustat vreodată. Pentru că nu-i musai să spui în gura mare că-ți dorești mult, mult să ajungi într-un loc, să ți se îndeplinească o dorință. Dar e suficient să îți dorești din toată inimă și… să ai acasă un Cătă ca al meu.
Londra din mintea mea, cu al ei loc fantastic, Borough Market, și din poveștile celor din jurul meu era al naibii de scumpă și părea absolut de neatins. Așa că am ridicat-o pe un piedestal și am decis că o să ajungem acolo când om avea… șansa. Ceea ce însemna că era undeva la coadă listei cu posibile destinații viitoare.
Și-a venit 5 noiembrie, ora 2:10. 25 de ani de când am orăcăit prima dată pe tărâmurile astea. Un cântat de „La mulți ani”, o pernă de gât primită cadou și un „O să-ți continui somnul în altă parte” mai târziu, iar eu boceam din toți rărunchii. Pentru că 4 ore mai târziu urma să-mi continui somnul în avionul spre Londra și încă nu-mi venea să cred ce scrie pe biletele de avion.
Trecem for now peste următoarele 9 ore care au urmat. Tot ce îmi amintesc este că am coborât la stația London Bridge, am căscat ochii mari, mari, am văzut intrarea în Borough Market și m-am simțit ca Harry Potter când a ajuns la Hogwarts. Vă zic, dacă sunteți foodies și n-ați ajuns încă la Londra, luați bilete de avion de îndată ce prindeți prima ofertă. :-)
În Borough Market m-a surprins instantaneu diversitatea culturală (nu mă întrebați de ce, nu e ca și cum nu o văzusem deja în toate show-urile culinare posibile). Apoi zâmbetele celor ce-și vindeau produsele. Și bărbații de la taraba cu pește și stridii care își vindeau marfă strigând cât îi ținea gura. Domnișoara care amesteca în curry și te invita să guști din el și tipul care învârtea de zor în paella. Atmosfera și oamenii care treceau rapid dintr-o parte în cealaltă a pieței.
Ne-am strecurat printre ei și-am căutat primul lucru care ne interesa: sandvișul cu rață. Am bâjbâit ceva până când am văzut un puști care avea în mână o ciabatta plină cu confit de rață. L-am întrebat de unde a luat-o, ne-a tras un zâmbet larg și ne-a luat de mână să ne ducă până acolo. „Vin întotdeauna special pentru sandvișul ăsta” ne-a spus zâmbind, parcă bucuros de ce urma să ni se întâmple și nouă. I-am mulțumit frumos, deși mai mult îmi venea să-l iau în brațe. :-) „Un sandviș și un vin fiert!” și 1 minut mai târziu eram în raiul mâncării stradale. Nu știu ce pun oamenii ăștia în el de iese atât de bun, dar dacă sunteți cu adevărat pasionați de mâncare și gustați minunăția asta, veți înțelege sentimentul.
Ne-am plimbat prin piață, am pozat fiecare tarabă colorată, am savurat din priviri și nu numai. Cea de-a doua oprire: mâncarea etiopiană. Pâine injera, mâncărică cu vită, fasole boabe, fasole verde,morcov și aromele Africii într-un carton cu fericire. La mâncarea etiopiană visam de vreo 5 ani, de când urmărisem pe TV Paprika o emisiune în care era prezentat modul de preparare a pâinii injera și nu numai. Happiness again all over me.
Au urmat stridiile și ariciul de mare. Cătă cu stridiile (eu încă sunt în faza de acomodare cu ele), iar eu mai mult cu ariciul de mare. Gustul ariciului m-a transpus din nou într-o amintire. La începutul unuia dintre filmele mele preferate, The Hundred-Foot Journey, mama lui Hassan îi dă să guste dintr-un arici de mare și îi spune “The sea urchins taste of life, don’t you think ? Life has its own flavor. Hidden in that shell, raw, beautiful life”. Am închis ochii și am înțeles un pic din ce-au vrut să spună cu replica asta… Textura ariciului e moale, dar puțin untoasă. Are gust de mare, e puțin sărat, dar în același timp are un pic de dulceață, e un pic acrișor… E minunat.
Am trecut apoi doar la savuratul din priviri pentru că peste o oră urma să ne desfătăm papilele cu mâncărurile pregătite la The Clove Club.
Brânzeturi de toate felurile, trufe, orice fel de carne ți-ai dori (inclusiv struț), pește proaspăt, fructe de mare, legume și fructe. De toate găseai pe tarabele lor. E drept, piața nu e deloc ieftină la capitolul ingrediente, dar probabil că renumele său și mai ales popularitatea între turiști vine la pachet cu prețurile mari.
Totuși, cea mai impresionantă zonă pentru mine o reprezintă aleile cu street food. De la dosa și curry, la mâncare etiopiană, caraibiană sau mexicană, aici găsești tot ce-ar putea să-ți poftească papilele, din zone exotice sau mai puțin exotice ale lumii.
Chiar alături găsești pâine proaspătă, baghete crocante, ciabatta, pâini mari cu cartof și nu numai. Nici deserturile nu lipsesc. Macarons, bezele uriașe, plăcinte, praline, trufe de ciocolată, biscuiți. Toate te îmbie și te fac să te întrebi de ce nu mai ai măcar un stomac în plus în care să încapă toate.
E o desfătare a simțurilor. O bucurie pentru ochi, pentru nas și papile deopotrivă. O experiență completă și un loc din care nu-ți mai vine să mai pleci dacă ești așa… ca noi.
Și dacă nu era deja clar… DA, ne întoarcem în curând. :-)
