Site icon Calatorii si Farfurii

Dacă e vară, e After Work BBQ!

13499734_1229904370367260_520636041_o

Marţi seară am acceptat invitaţia prietenilor noştri de la CampingGrill.ro și Grill Society, şi am luat parte la primul After Work BBQ din această vară. Mai bine zis, după 8 ore petrecute la birou, am avut ocazia să ne delectăm cu nişte coaste gătite încet pe grătar şi cu două tipuri de bere bună de la Zăganu. Şi să ne revedem cu oameni care ne sunt dragi.

Deşi evenimentul a început la 18:30, în curtea Grill Society pregătirile au luat startul mai devreme. Coastele (mai precis St. Louis Cut Ribs, în termeni tehnici – vezi fotografia de mai jos) au fost glazurate în două feluri: unele s-au bucurat de un sos de cireşe (gem de cireşe şi condimente Cherry Bomb de la Don Marco’s involved), iar celelalte au fost îmbiate cu miere, muştar, bere blondă de la Zăganu şi condimentate cu un rub numit Carolina Mustard, tot de la Don Marco’s.

Bucăţile au fost afumate timp de 6 ore cu doage de whisky şi cu peleţi de afumare (cât să prindă miros de fum şi puţină tărie alcoolică), pe grătare cu cărbune (clasic şi ceramic) şi pe un grătar cu gaz. O chestie foarte faină mi s-a părut suportul de inox pentru coaste, care poate “găzdui” liniştit chiar şi opt bucăţi de ribs.

Cum spuneam, responsabili pentru lupta cu cele 30+ grade de afară au fost Alex și Laurențiu de la Zăganu. Ei ne-au pus la dispoziţie atât binecunoscuta blondă, cât şi berea roşie, un red ale de inspiraţie belgiană. Berile au fost cât se poate de proaspete (vă recomand să le cumpăraţi cât mai “fresh” posibil), cea roşie m-a surprins într-un mod plăcut (o mai încercasem şi anul trecut) , iar aroma fructată şi nota uşor acrişoară dată de drojdie au mers de minune cu coastele glazurate cu sos de cireşe.

Primul After Work BBQ ne-a plăcut mult, iar pe lângă multitudinea de gusturi şi arome, am avut ocazia să plecăm cu nişte cunoştiinţe în plus despre grătare, afumare şi cut-uri. Următoarea ediţie are loc pe 4 iulie, tot după încheierea programului de la birou, şi va fi cu şi despre Pulled Pork.

Exit mobile version