Site icon Calatorii si Farfurii

24 de ore în Bruxelles

Pentru noi, Bruxelles înseamnă multă bere și ciocolată. Iar pentru că am fost de două ori în orașul lui Menneken Pis, de fiecare dată pe fugă, am reușit să facem o listă scurtă cu activități și locuri pe care le recomandăm prietenilor. Cum le-ai putea vedea și face pe toate într-o singură zi? Îți spunem mai jos. :-)

09:00 – Mic dejun la Boulangerie Charlie

Începe-ți dimineața în Place St. Catherine (una dintre zonele noastre preferate din Bruxelles) la Boulangerie Charli. E greu ca o brutărie să se diferențieze în oraș (sunt atât de multe!), dar Charli o face cu brio. Ai la dispoziție o selecție largă de sandvișuri cu pâine pufoasă, abia scoasă din cuptor, tarte cu fructe, eclere sau, preferatul nostru, pain au chocolat. Stai fără griji! Orice alegere este una potrivită. :-)

10:00 – Atomium & Mini-Europa

După micul dejun, îți sugerăm să părăsești puțin centrul și să vizitezi una dintre cele mai faimoase construcții din Bruxelles: Atomium. A fost construită cu ocazia Expo-ului din 1958, iar în 2013, CNN-ul a numit-o cea mai bizară clădire din Europa. Noi am văzut Atomium-ul doar din exterior, dar îl poți vizita și în interior (găzduiește multe expoziții). Pentru 25 EUR, ai acces la Atomium și la Mini-Europa, parcul miniatural situat la doi pași, care adună cele mai cunoscute monumente de pe continent (evident, în miniatură).

12:00 – Grand Place și împrejurimi

Nu există vizită în Bruxelles fără o plimbare prin Grand Place, piața centrală și ”inima” orașului. Este ”flancată” de Primărie pe o parte, și de Muzeul Orașului, pe cealaltă parte, și atrage zilnic mii de turiști. Fă-ți timp să pozezi clădirile impunătoare și să explorezi fiecare dintre cele șapte străduțe care pornesc din piață. PS: Nu uita că o dată la doi ani, în luna august, un uriaș ”covor” de flori este amplasat în Grand Place. Ai șansa să o vezi anul viitor (2018), între 16 și 19 august.

13:00 – Mont des Arts

Dacă vrei să vezi Bruxelles-ul dintr-un alt unghi, urcă pe Mont des Arts. În secolul al XIX-lea, Regele Leopold a transformat zona într-un cartier al artei, iar azi este unul dintre cele mai populare locuri de întâlnire din oraș. Admiră și fotografiază grădina îngrijită perfect din centrul dealului și coboară în Place de l’Albertine, locul din care putem spune că începe centrul vechi al Bruxelles-ului.

14:00 – Prânz la Nordzee

Noordzee (La Mer du Nord) este locul care ne-a făcut să ne îndrăgostim de mâncarea din Bruxelles, deci trebuie să ți-l recomandăm. Această gheretă de pe Rue St. Catherine 53 are mereu fructe de mare și pește proaspăt, pe care-l poți servi prăjit sau la grătar. Prețurile sunt mai mult decât decente: între 5 și 13 EUR pentru un fel principal. Îți recomandăm să mănânci la tejghea, cu o sticlă de bere rece alături, și să le dai o șansă scoicilor Saint Jacques rumenite pe plită.

15:00 – Vizită la Cantillon

Ești curios cum arată o berărie belgiană de familie, cu o tradiție de peste 100 de ani? Fă o vizită la fabrica-muzeu Cantillon, un punct de reper în lumea berilor din Bruxelles și chiar din întreaga lume. La Cantillon se produc lambicuri, beri de fermentație spontană (expuse la drojdie sălbatică), al căror gust acrișor și sec te poate speria la început. Dincolo de acest aspect, turul fabricii Cantillon este o experiență. Berăria se află pe rue Gheude 56 și este deschisă în timpul săptămânii, mai puțin miercuri și duminică.

17:00 – Tur de ciocolaterii

După câteva pahare de lambic, e timpul să te îndulcești cu niște ciocolată. Cel mai bine este să te întorci în Grand Place și să iei la rând buticurile din jur. Leonidas, Godiva, Neuhaus, Elisabeth sau Bruyere se întrec în cele mai gustoase praline din oraș. Trebuie să știi că unele dintre ele oferă și mostre deci vei simți pe pielea ta cum e să fii ”tester” de ciocolată pentru câteva minute. Sau ore. :-)

18:00 – Menneken Pis (și vafe)

Menneken Pis este un alt obiectiv de neratat în Bruxelles (cel puțin conform ghidurilor turistice, pentru că nouă ni se pare o banală statuie de bronz). Ce e amuzant la el e că este costumat de mai multe ori pe an (vezi aici cele 969 de costume pe care le-a ”purtat” până acum). Iar dacă tot ești în zonă, trebuie să încerci și o vafă. Găsești destule pe Rue de L’Etuve. :-)

19:00 – Cină la Chez Leon

Moules frites (midii cu cartofi prăjiți) este mâncarea națională a Belgiei și poate cel mai bine vândut preparat din meniul Chez Leon. Restaurantul din Rue des Bouchers 18 poate părea un ”tourist trap” la prima vedere, dar este de fapt o instituție cu o istorie de 150 de ani. La prima noastră vizită, am încercat supa de ceapă, carbonade flamande (o tocană de vită gătită în bere neagră) și moules escargot gratinees (scoici gratinate cu brânză, usturoi și unt). PS: Dacă ai vreun drum prin Franța, trebuie să știi că sunt peste 70 de restaurante sub egida Chez Leon în Hexagon. :-)

21:00 – Bere la Chez Moeder Lambic

După o masă bună, merge o bere cel puțin la fel de bună. Așa că e timpul să te îndrepți spre Chez Moeder Lambic Fontainas. Aici vei găsi o selecție largă de beri la draft (unii spun că e cea mai bună din Bruxelles), care se schimbă de la zi la zi. Ia un loc, spune-i barmanului ce preferințe ai în materie de bere și lasă-l să te surprindă plăcut. :-) Iar în cazul în care te consideri un curajos într-ale gustului, încearcă un gueuze (o bere de tip lambic, despre care ți-am povestit mai sus).

22:00 – Bere la Delirium Cafe

Locul în care recomandăm să-ți închei seara în Bruxelles este Delirium Cafe. Se laudă cu cea mai mare selecție de beri din oraș (undeva la peste 2000 de tipuri). Încearcă să explorezi cât mai mult și să mergi mai departe de numele pe care le găsești și pe rafturile supermarketurilor din țară (Chimay, Duvel, Leffe). Iar în cazul în care îți este greu să decizi, mergi din nou pe mâna barmanului. Noroc!

Exit mobile version