Lisabona este primul oraș în care nu ne-a fost dor de acasă și locul în care am început să descoperim cu adevărat mâncarea locală. De fiecare dată când ne gândim la Lisabona, ne amintim cu drag de străduțele întortocheate, de seara în care am intrat pentru prima dată în cel care avea să fie restaurantul nostru preferat, de fructele de mare tot timpul proaspete, de bacalhau, de pasteis de Belem, de azulejos, de oameni.

Pentru că vrem să fii și tu cel puțin la fel de fascinat de gastronomia Lisabonei, ți-am făcut o listă cu 5 locuri în care trebuie neapărat să mănânci dacă petreci câteva zile în capitala Portugaliei.

Claras em Castelo

Când mergi spre Castelul Sao Jorge, asigură-te că vii cu burta goală. Pentru că ar fi păcat să ratezi o masă la Claras em Castelo (în traducere, ”albușuri”). Localul este mic, cu șase mese înăuntru, deci s-ar putea să aștepți puțin până se eliberează câteva locuri. Noi nu am așteptat mai mult de 15 minute, suficient cât să bem un pahar de vin de Porto și să schimbăm câteva cuvinte cu patronul, un francez simpatic îndrăgostit de București.

La Claras em Castelo, în Lisabona, meniul se schimbă de la zi la zi, în funcție de ce preparate gătește nevasta patronului. De fiecare dată vei găsi bacalhau com natas (cod cu smântână și cartofi), o farfurie de bază a bucătăriei portugheze. Mâncarea este pe cât de simplă, pe atât de bună, dar îți sugerăm să te păstrezi și pentru desert: noi am avut parte de o bezea delicioasă!

Un alt plus pentru Claras em Castelo sunt vinurile. Patronul ne-a spus că încearcă să susțină cât mai mult posibil micii producători, iar toate vinurile de pe rafturile sale sunt ”artizanale”. Acolo am încercat pentru prima dată un vin de Porto alb. :-)

Claras em Castelo e pe Rua Bartolomeu de Gusmão 31, la 5 minute de intrarea în Castelul Sao Jorge.

  • Google spune că au închis miercuri, iar Tripadvisor, că au închis luni. În restul zilelor, restaurantul este deschis de la 10:00 la 01:00.
  • ca să fii sigur, le poți pune o întrebare pe clarasemcastelo31@gmail.com sau la +351 21 885 3071
  • dacă nu vrei să stai la coadă, fă o rezervare (nu mai târziu de ora 21:00)
  • prețurile se învârt între 10,5 și 14,5 EUR pentru un fel de mâncare
  • un pahar de vin de Porto începe de la 3 EUR

Cervejaria Ramiro

Dacă vorbim de restaurante aduse la rang de instituții în Lisabona, Cervejaria Ramiro ar trebui să ocupe primul loc. Am descoperit-o în show-ul lui Anthony Bourdain și de atunci am numărat zilele până când am apucat să îi trecem pragul.

La Ramiro, fructele de mare sunt specialitatea casei. Vin în platouri mari, însoțite de clești, ciocănele și alte obiecte care să te ajute să scoți ce-i mai bun din ele. Și cu bere Sagres din belșug, că doar ești în cea mai celebră berărie din oraș.

Meniul e o colecție impresionantă de fructe de mare, de la scoici albe la creveți, langustine, homari sau crabi. Dacă vrei să încerci ceva nou, comandă percebes (vezi foto mai jos), un soi de crustacee care cresc pe stângi, cu un gust marin foarte pregnant.

Dacă îți place să te întinzi la masă, cei de la Ramiro, din Lisabona, recomandă să începi cu niște jamon de pata negra, după care continui cu fructele de mare, iar la ”desert” să iei un prego, cel mai simplu și bun sandviș cu vită.

Cervejaria Ramiro e pe Avenida Almirante Reis, nr. 1, Lisabona:

  • marți – duminică 12:00 – 00:00
  • dacă mergi la cină, pregătește-te să stai la coadă (îți poți comanda un Sagres cât aștepți)
  • meniul ți se prezintă pe tabletă, cu poze pentru fiecare preparat în parte
  • pentru majoritatea fructelor de mare, prețurile sunt afișate la kg
  • Ramiro nu este un restaurant ieftin, iar pentru o masă în doi poți da peste 100 EUR

Cantinho Lusitano

Later edit: din păcate, Cantinho Lusitano și-a închis ușile definitiv.

După 5 ani de călătorii împreună, încă suntem de părere că restaurantul nostru preferat este Cantinho Lusitano. Nu este un loc fancy, nu oferă vreun meniu de degustare și farfurii duse la rang de artă. Dar îl punem mai presus de orice stea Michelin pentru gusturile și aromele incredibile din fiecare preparat și pentru atmosfera intimă și prietenoasă de care dai imediat ce îi treci pragul.

Cantinho Lusitano este specializat în petiscos (tapas portugheze). Mâncarea vine în porții mici, ca să poți ”explora” cât mai mult. Pentru o masă în doi, merită să comandați cel puțin 5-6 preparate.

Cei de la Cantinho Lusitano schimbă meniul în funcție de sezon, dar sunt câteva preparate ”semnătură” pe care le vei găsi oricând: farinheira (cârnat tradițional portughez) cu gem de ardei, pica pau (fâșii de vită cu cartofi prăjiți), creveți cu usturoi, caracatiță, salată cu năut sau salata de fasole fava cu chimen. Nu ezita să îi ceri recomandări Sarei, care te va servi la masă. Va fi mai mult decât încântată să te ajute!

Cantinho Lusitano se află pe Rua dos Prazeres 52.

  • marți – sâmbătă 19:00 – 23:00
  • trebuie neapărat să faci rezervare (preferabil cu 2-3 zile înainte). Sunt doar 16 locuri în restaurant, iar în fiecare seară locul e ”fully booked”.
  • contactează-i pe cantinho.lusitano@gmail.com. Răspund foarte repede.
  • prețurile variază între 4 și 7,5 EUR / farfurie
  • găsești sticle de vinho verde sub 10 EUR

Mini Bar Teatro

La Mini Bar Teatro am trăit prima noastră experiență fine dining. Se întâmpla în 2014 și a fost o revelație pentru noi. Este barul gourmet al lui Jose Avillez, primul chef portughez cu două stele Michelin, pe care am avut ocazia să-l și intervievăm la acea vreme.

Deși are doar o mențiune în ghidul Michelin și nicio stea (momentan), la Mini Bar Teatro găsești două meniuri de degustare, dar preparatele pot fi comandate și a la carte. Preparatele sunt structurate în acte, ca la teatru: actul 1 (mini-cocktailuri), actul 2 (gustări), actul 3 (antreuri), actul 4 (preparate din pește)  și actul 5 (preparate din carne).

Printre preparatele vedetă se numără măslinele ”explozive” (ulei de măsline sferificat, după rețeta învățată de Avillez la El Bulli, ex-cel mai bun restaurant din lume), margherita cu măr verde și mentă, conurile cu tartar de vită sau ton, crochetele cu emulsie de muștar și terina de foie gras cu struguri și vin de porto.

Mini Bar Teatro se află pe Rua António Maria Cardoso 58, foarte aproape de Praca do Comercio și de stația de metrou Baixa-Chiado.

  • luni – duminică 19:00 – 02:00
  • pentru o experiență completă, încearcă un meniu de degustare (39 EUR, respectiv 48,5 EUR)
  • în meniul a la carte, prețurile preparatelor încep de la 2,5 EUR și urcă până la 12,5 EUR
  • dacă nu vrei să încerci preparate fine dining, poți opta între un steak de vită (25 EUR) sau un hamburger (18,5 EUR)
  • cele mai ieftine vinuri din meniu sunt cele branduite cu numele lui Jose Avillez (15 EUR/sticlă)

Mercado Da Ribeira

Mercado Da Ribeira, principala piață din Lisabona, a căpătat o nouă față din 2014, când cei de la Time Out (poate îi știi de aici) i-au amplasat un food court uriaș. Vei găsi aici standuri ale unor chefi celebri din Portugalia, multe farfurii portugheze, fructe de mare, sandwich-uri, hamburgeri, sushi și alte specialități.

Cu o așa varietate, este greu să alegi ce să mănânci în Mercado Da Ribeira. Nouă ne-au plăcut mult obrazul de porc cu piure de la Henrique Sa Pessoa și fracesinha (sandviș originar din Porto) de la Marlene Viera. Dar dacă ar fi să îți recomandăm un singur preparat din piață, ar fi sandvișul cu file de ton (easily una dintre cele mai bune bucăți de carne pe care le-am mâncat) și pâine neagră de la Sea Me.

După o masă bună, poți lua ceva și pentru mai târziu. La Conserveira de Lisboa găsești conserve care mai de care mai colorate, gata să fie desfăcute la micul dejun, iar la Garraferia Nacional găsești cea mai mare selecție de vinuri portugheze din oraș.

Mercado Da Ribeira se află pe Praça Dom Luís i 44.

  • joi – sâmbătă 10:00 – 02:00, duminică – miercuri 10:00 – 00:00
  • prețurile sunt pentru toate buzunarele. Pentru o farfurie vei plăti între 8 și 15 EUR
  • ai de ales între peste 40 de standuri