Când am citit că Mikkeller îşi deschide un bar în Bucureşti, am crezut că e o glumă. :-) Cum adică, una dintre cele mai influente berării artizanale din lume vine în oraşul nostru? Şi asta în condiţiile în care metropole precum Paris, Londra sau Bruxelles nu se bucură de un bar Mikkeller. Dar nu, nu a fost o glumă. Mikkeller Bucharest s-a lansat oficial vineri, 29 septembrie 2017, pe Bulevardul Charles de Gaulle nr.3 (în locul fostului restaurant Cezanne). Noi i-am trecut pragul şi putem spune deja că este cel mai bun bar de bere pe care îl are România în momentul de faţă.

Ce este Mikkeller?

Mikkeller este visul lui Mikkel Borg Bjergsø, un profesor de fizică și matematică din Copenhaga, care a început să facă bere în casă pe la 26 de ani. Povestea este una lungă, dar după multe trial & errors, Mikkel și un bun prieten de-ai lui, Keller (de unde și numele berăriei – Mikkeller) au început să participe la festivaluri de bere, să câștige premii și să își vândă berea într-un magazin dedicat (Olbuttiken din Copenhaga, deschis de fratele geamăn al lui Mikkel – Jeppe). Nu a durat mult până ce berile lor au ajuns pe listele pasionaților din întreaga lume. În plus, în 2006, Beer Geek Breakfast a fost numită cea mai bună bere de tip de stout (bere neagră în care se folosește malț sau orz prăjit) de către site-ul ratebeer.com. De-acolo, totul a luat amploare. Și chiar dacă Keller a părăsit berăria în 2007, numele a rămas același, iar Mikkeller a devenit un brand.

Mikkel a început să-și facă berile la berăria belgiană De Proef (a fost numit ”gyspy brewer”, pentru că nu avea berăria proprie), iar vânzările au început să crească. :-) Astăzi, Mikkel este privit ca un ”semi-zeu” când vine vorba de bere artizanală, iar locațiile Mikkeller acoperă trei continente: Europa (Copenhaga – 14, Aarhus – 2, Berlin – 1, Barcelona – 1, Stockholm – 1, Reykjavik – 1), Asia (Bangkok – 4, Seul – 1, Taiwan – 1, Singapore – 1), America de Nord (San Francisco – 4, Oakland – 1, Los Angeles – 1 + o berărie în San Diego). Plus o viitoare berărie și un restaurant în New York, chiar în incinta stadionului echipei de baseball New York Mets. Și, evident, nou-deschisul Mikkeller din București.

Cum este Mikkeller Bucharest?

Cozy, cochet și ”ca afară”. Locul îți transmite o bună dispoziție, îți conferă acel hygge, cum le place danezilor să zică. Găsești barul pe Bulevardul Charles de Gaulle nr. 3 (la doi pași de stația de metrou Aviatorilor), într-o clădire istorică, în care se spune că ar fi început povestea de dragoste dintre Carol al II-lea şi Elena Lupescu. La parter este o cafenea, BOB Coffee Lab (am auzit că fac o cafea foartă faină), iar barul Mikkeller se află la primul etaj (din câte am înţeles, vor mai deschide încă un etaj în câteva luni).

Piesa centrală este barul, unde ai de ales între 20 de opţiuni de bere la draft şi peste 10 stiluri (pale ale, pilsner, wit, brown ale, spontan ale, IPA, amber ale, imperial stout, schwarzbier, belgian ale, brown ale – just to name a few). Cât despre variante de consum, Mikkeller din Bucureşti propune două: pahare de 0.2 litri, respectiv 0.4 litri. Poate ţi se pare puţin, dar crede-ne pe cuvânt: berile de aici sunt pentru degustat, pentru stat la poveşti lungi şi descoperit arome noi. :-) Cât despre preţuri, momentan încep de la 10 lei şi ajung la 28 lei pentru paharele de 0.2 (de regulă, cele mai scumpe sunt berile puternic alcoolizate sau învechite în fel și fel de butoaie), iar pentru paharele de 0.4 încep de la 18 lei şi ajung pe la 26 lei. Poţi vedea meniul complet aici.

Pe lângă berile la draft (care se vor schimba constant), vei găsi în frigiderele Mikkeller şi variante de bere la sticlă şi la doză, pe care fie le poţi servi la bar, fie le poţi lua “la pachet”. Iar dacă tot vorbim despre take away, va fi implementat, în viitor, şi programul de growlere, prin care îţi poţi lua acasă, în sticle speciale, până la 2 litri de bere bună. :-)

Ce ne-a mai plăcut la Mikkeller Bucharest a fost echipa tânără și zâmbitoare din spatele barului. Din păcate, credem că barurile de bere din București aveau un mare minus la capitolul ”relație cu clienții”. Din fericire, acest lucru nu este valabil și în cazul Mikkeller. Oamenii de la bar s-au arătat dornici să ne explice anumite lucruri și să împărtășească idei vizavi de berile pe care ni le-au servit. Nice touch!

Nu în ultimul rând, Mikkeller din București are bucătărie proprie. În primă fază, la servire vor fi doar câteva snack-uri de bar (noi am încercat rilettes de porc și ceapă murată pe pâine cu maia, șorici crocant, alune și migdale aromate).

Ce beri îți recomandăm să încerci la Mikkeller Bucharest?

  • Mikkeller Windy Hill – 7% – este o bere de tip New England IPA (este mai tulbure decât o IPA obișnuită), bogată în hamei și făcută la berăria lor din San Diego
  • Mikkeller: Nord Spontan – 5.5% – o bere de fermentație spontană, acră, dar în același timp, cu arome de citrice și fructe tropicale
  • Mikkeller: Crooked Moon Tatoo – 9% – un IPA ”dublu”, în care hameiul își face de cap, dar și aromele fructate sunt la ele acasă
  • Mikkeller: Black Hole Imperial Stout 2013 – 13.1% – Imperial Stout-ul de ”vază” al celor de la Mikkeller; probabil una dintre cele mai bune beri pe care le vei bea vreodată :-)
  • Mikkeller: Beer Geek Vanilla Mapple Shake – 13% – momentan, cea mai scumpă bere din lista de la București (28 lei – un pahar de 0.2 litri), tot un Imperial Stout, dar cu sirop de arțar din belșug

Data viitoare când ai chef de o bere bună în București, renunță la Centrul Vechi. :-) Dă-i o șansă lui Mikkeller Bucharest și îți garantăm că vei fi impresionat. Vei găsi un meniu actualizat în timp real, o selecție foarte mare de beri bune la draft și o echipă prietenoasă, dornică să te ajute oricând. Lucruri pe care nu prea le găsești simultan în niciun alt bar din Capitală, nowadays.

Cheers!