grounded_stork

Cine mă cunoaște știe că sunt amator de bere artizanală. Da, cea făcută în cantități mici (americanii spun sub 7 milioane de hectolitri anual, la noi este vorba de câteva mii), din ingrediente naturale, stocată în sticle cât mai închise la culoare (cât să nu fie ”arsă” de soare), care se servește de regulă în pahar (pentru a îi observa culoarea) și care trebuie degustată asemenea unui vin bun.

Din fericire, berea artizanală începe, ușor, ușor să intre și în preferințele românilor. Avem câteva fabrici cunoscute, altele care urmează să dea drumul la treabă, dar vom discuta acum despre Ground Zero, o berărie foarte îndrăzneață din Băneasa, care produce niște IPA-uri (let me Google that for you) care îți dau papilele gustative peste cap. În cel mai bun sens posibil.

Dacă nu ești încă pregătit pentru gustul amărui al hameiului din berile de tipul IPA (spre deosebire de lagerele/pils-urile din comerţ, create la nivel industrial, berile artizanale au o concentraţie serioasă de hamei, de unde şi gustul amar), Ground Zero îți vine în întâmpinare cu Grounded Stork, făcută în colaborare cu vecinii bulgari de la White Stork. Este o bere care vine în sticlă atipică, de 0.375 litri (fix jumătatea unei sticle de vin) și al cărei alcool se ridică la 5,8%. Eticheta ne spune că tipul berii este un saison grisette. Ce înseamnă asta? Tot de pe etichetă citire: ”cu multe secole în urmă, saison-ul era băutura fermierilor din Belgia, fabricată din ingredientele pe care aceștia le aveau la dispoziție și care avea menirea de a fi ușoară și răcoritoare”, iar grisette este ”o versiune îmbunătățită a unui saison, creată pentru muncitori și mineri în timpul revoluției industriale”. Grounded Stork reprezintă ”o interpretare post industrială: o bere cu concentrație alcoolică medie, ușor acidă, cu drojdie și hameiuri distincte”.

În cazul în care ai mai băut până acum un saison sau un grisette, știi că este o bere artizanală care nu are niște reguli stricte. Iar pentru că celor de la Ground Zero și White Stork le place să încalce regulile, Grounded Stork este de încercat.

În pahar se arată portocalie, parcă îți amintește de ceva marmeladă de caise și are și ceva spumă, cum îi șade bine oricărei beri făcută cu drojdie belgiană. Mirosul este unul floral, fructat, tipurile de hamei ies în evidență și te duc cu gândul la soc, dar și la citrice și banane. Este o bere corpolentă, amintește într-o oarecare măsură de un weiss, iar în gust regăsim aceleași fructe: banane și portocale. Drojdia ”funky” este și ea prezentă, de aceea Grounded Stork îți va lăsa un gust acrișor, care va completa perfect amăreala hameiului. Eu prefer să o beau rece (nu sloi), undeva între 5 și 7 grade Celsius, cât să apuce să își dezvolte toate aromele în pahar. În concluzie, este o bere lejeră, dar în același timp complexă. Știu sigur că voi avea câteva sticle în frigider vara asta și că o voi recomanda oricui, fie că a mai băut sau nu bere artizanală.

Cele mai comode variante de a îți cumpăra Grounded Stork sunt fie din grădina celor de la Ground Zero, fie de la festivalurile pe la care se perindă ei (stai cu ochii pe pagina lor de Facebook, toate informațiile sunt acolo) sau online, de pe berero.ro.

Beți bere bună!

Semnatura-Catalin