thailand

Cu o vacanță în Thailanda toți suntem datori. Este țara pe care o vom include cu siguranță în prima noastră călătorie în Asia, țara care ne atrage cu plajele ”de wallpaper”, cu mâncarea stradală delicioasă și cu zâmbetele localnicilor. Dacă și tu gândești la fel, iar pe deasupra ești un aventurier înnăscut, ai șansa să participi într-o expediție inedită în Thailanda. Iar dacă te descurci foarte bine, poți câștiga o vacanță pentru 2 persoane, tot în Thailanda, în 2017. Înscrie-te acum în Thailand Race!

Ce este Thailand Race?

Thailand Race este o competiție adresată atât călătorilor experimentați, cu multe aventuri în CV, cât și celor cărora abia li se deschide apetitul pentru aventură și care vor să cunoască pentru prima oară Thailanda, cu toată recuzita ei de peisaje, senzații, arome, culori și taine. Proiectul este organizat de Autoritatea pentru Turism a Thailandei (TAT), alături de Qatar Airways România și Qatar Airways Bulgaria.

Thailand Race este destinat participanților din România și Bulgaria și este, de fapt, o cursă între două echipe care se întrec pe teritoriul Thailandei, pe un traseu-surpriză. Participanții trebuie să adune cât mai multe puncte, rezultate atât din urmărirea traseului indicat, bifarea unor sarcini, încadrarea în bugetul alocat și o „recoltă” cât mai amplă a dovezilor de inventivitate și interacțiune cu comunitățile locale. Dacă ai văzut vreun episod din show-ul ”Amazing Race”, sigur ți-ai făcut o idee.

Organizatorii spun că unul dintre scopurile proiectului este de a descoperi nu doar Thailanda, ci Thainess, trăsătura unică a locuitorilor care face Thailanda cea mai dorită și ospitalieră destinație din lume.

the-thailand-race

Ce trebuie să faci?

Pasul 1. Faci un video în care arăți ce înseamnă pentru tine aventura și te folosești de tot ce ai mai bun ca să demonstrezi că meriți să intri în Thailand Race.

Pasul 2. Intri pe thethailandrace.com. Te înscrii în echipa României, completezi datele personale, spui ce înseamnă aventura în maximum 20 de cuvinte și lași link-ul de Youtube al clipului pe care l-ai făcut. Ai timp până pe 30 septembrie!

Pasul 3. Vei avea propriul profil pe site, unde vei putea strânge cât mai multe like-uri.

Pasul 4. Primii 10 participanți cu cele mai multe like-uri vor fi jurați și va fi desemnat câștigătorul etapei. Acesta va pleca în marea cursă din Thailanda, unde va face echipă cu Cabral Ibacka. Câștigătorul va fi anunțat pe 5 octombrie.

Pasul 5. Aventura se va desfășura între 22 octombrie și 1 noiembrie 2016. Echipa României va concura împotriva echipei Bulgariei, iar echipa câștigătoare va primi ca premiu o excursie de 2 persoane în Thailanda în 2017.

Găsești toate detaliile aici.