Barcelona este un oraș care nu se uită. La aproape 4 ani distanță, amintirile din prima noastră călătorie în Catalonia (știi că locuitorii Barcelonei sunt foarte naționaliști, nu?) sunt mai vii ca niciodată. Este un oraș parcă desprins din realismul magic al lui Gabriel Garcia Marquez, un oraș în care tot ce ți se poate părea nefiresc este, de fapt, perfect normal. Am avut ocazia să îi cutreierăm părțile turistice și mai puțin turistice, să pozăm creațiile lui Gaudi, să pășim în ”templul” în care joacă acum Messi, dar și să îi gustăm lăudatele tapas și să ”devorăm” o paella de povestit nepoților, gătită la foc de lemne de o bunică catalană. Ar fi multe de spus, dar de data asta o luăm treptat și îți dăm doar 10 motive pentru care ar trebui să-ți cumperi biletul dus-întors spre Barcelona.

Mănâncă tapas

Prima amintire legată de Barcelona este coada de la Esquinica, un bar de tapas de lângă Plaça Virrei Amat, departe de centrul turistic. 20 de minute mai târziu, făceam cunoștință cu kalimotxo (vin roșu cu cola, un must-drink dacă ajungi vreodată în Esquinica) și ne aruncam ochii pe meniu. În acea seară ne-am îndrăgostit de patatas bravas, cartofi tăiați cuburi (prăjiți sau copți, fiecare are varianta lui) și împrieteniți cu sos alioli și salsa, atât cât să meargă cu două pahare de kalimotxo.

Pe lângă celebrii bravas, pe care ți-i recomandăm să nu-i ratezi într-o vizită la Barcelona, încearcă oricât de multe tapas poți. Vin în porții mici, cât să poți comanda 5-6 porții în două persoane. Revenind la Esquinica (unde ar fi ideal să ajungi), îți recomandăm urechile de porc (orejas), crochetele de midii (tigrecicos), caracatița, melcii și ardeii mici, prăjiți, serviți cu multă sare (pimentos de padron). Poți vedea mai multe poze aici.

Cum ajungi: cu metroul, până la Virrei Amat

Urcă pe Montjuic

”Orașul de sus” al Barcelonei, Montjuic, a fost punctul de atracție al Jocurilor Olimpice din 1992. În Montjuic se află Stadionul Olimpic, care poate fi văzut gratis, precum și Palau Sant Jordi, sala în care Michael Jordan și dream team-ul american cucereau titlul olimpic la baschet masculin.

Pe lângă parcul olimpic, Montjuic este celebru pentru Palau Nacional (sau Muzeul de Artă Catalană), de pe ale cărui scări, cu o doză de Estrella în mână, te simți regele orașului. :-) Iar dacă ești prin zonă într-o seară de vineri sau sâmbătă (câteodată și joi sau duminică), ai ocazia să admiri spectacolul fântânilor ”magice” de pe Montjuic, un amalgam de muzică și culori (vezi aici programul).

Cum ajungi: cu funicularul de la Paral-lel sau cu metroul, până la Placa de Espanya

Vizitează Sagrada Familia

Am mai spus-o: dacă ajungi în Barcelona, trebuie să vizitezi Sagrada Familia. Nu este de ajuns să o pozezi pe din afară, pentru că este mult mai impresionantă în interior. Ca să te convingi, vezi aici mai multe imagini.

Sagrada Familia este încă în construcție. În 2015 se spunea că este finalizată în proporție de 70% și se așteaptă ca lucrările să fie încheiate în 2026, la 100 de ani de la moartea lui Antonio Gaudi, arhitectul de al cărui nume este legată.

Programul de vizitare la Sagrada Familia este aici, iar un bilet simplu costă 15 EUR. Deși poți să cumperi biletul direct de la basilică, ai în vedere că se formează cozi foarte lungi la intrare. Pentru a reduce timpul de așteptare, recomandăm să îți cumperi biletul online.

Cum ajungi: cu metroul, până la stația Sagrada Familia

Mergi în Parcul Guell

În 2013, intrarea în Parc Guell era liberă. Între timp, catalanii au introdus un bilet de intrare de 7 EUR pentru turiști și au limitat numărul vizitatorilor în parc la 800 pe zi. Chiar și în aceste condiții, o plimbare Parcul Guell este de neratat când ești în Barcelona.

Ideea Parcului Guell a luat naștere în 1900, când Eusebi Guell, om de afaceri și politician catalan, și Antonio Gaudi și-au propus să ridice un ansamblu de locuințe pentru bogați. Proiectul nu a prezentat prea mare interes și au fost construite doar 2 din cele 60 de case care erau în plan. În 1922, zona a devenit parc public, iar în 1984, a intrat în patrimoniul UNESCO.

Într-o vizită în Parcul Guell, nu rata o poză cu salamandra de mozaic, intră în Casa del Guarda și urcă pe terasa principală.

Cum ajungi: cu metroul, până la stația Lesseps sau cu autobuzurile 24 sau 32

Petrece câteva ore în Boqueria

Mercat de La Boqueria este una dintre cele mai celebre piețe de mâncare din lume. Iar dacă vei lua bulevardul Rambla la pas, vei ajunge inevitabil printre standurile ei. Cum pe toată Rambla găsești doar țepe turistice când vine vorba de restaurante, îți recomandăm să mănânci în Boqueria dacă îți este foame și te afli prin zonă.

În Boqueria ești întâmpinat cu bucăți de jamon care mai de care mai apetisante, fructe proaspete (încearcă fructul dragonului dacă ai ocazia) și dulciuri din belșug. Dar pe măsură ce înaintezi, vei trece de standurile dedicate turiștilor și vei ajunge la standurile de pește, fructe de mare și carne, de unde își fac cumpărăturile catalanii.

Cum spuneam, în Boqueria se și mănâncă bine, grație nenumăratelor baruri de tapas ascunse printre standuri. Pinotxo și El Quim sunt cele mai celebre (sunt și pline mai tot timpul). Noi ne-am așezat la Bar Boqueria, unde am mâncat pentru prima oară navajas (scoici ”cuțit”), rumenite pe grătar și servite cu sos de usturoi, pătrunjel și ulei de măsline din plin. Însoțite, evident, de patatas bravas și Estrella rece. :-)

Cum ajungi: cu metroul, până la stația Liceu

Relaxează-te pe Barceloneta

Din martie până în octombrie, sezonul de plajă este deschis în Barcelona. Deși primăvara, apa Mediteranei este încă rece, poți măcar să te bronzezi. :-) Iar dacă ajungi în extra-sezon, Barceloneta, faimoasa plajă a orașului, rămâne un loc bun de relaxare după ce ai străbătut câțiva zeci de kilometri peste zi.

Plaja Barcelonei a devenit populară abia în 1992, când a trecut prin mai multe transformări cu ocazia Jocurilor Olimpice. Astăzi, este una dintre cele mai populare zone ale orașului și se spune că găzduiește restaurante foarte bune specializate în fructe de mare. Totuși, ferește-te de cele de pe Passeig de Joan de Borbo (par făcute special pentru turiști) și mergi la cele ascunse pe străduțe. La Cova Fumada ar fi o idee bună.

Cum ajungi: cu metroul, până la stația Barceloneta

Vizitează muzeul FC Barcelona 

Chiar dacă nu ești microbist, cunoscător într-ale fotbalului sau dacă ești fan Real Madrid, trebuie să vizitezi muzeul FC Barcelona și stadionul Camp Nou. Muzeul e o adevărată experiență interactivă, de la ecranele cu touch screen care îți prezintă istoria clubului, la tricouri, ghete și alte obiecte reprezentative pentru jucătorii legendari ai clubului.

Ai ocazia să continui cu o vizită la vestiare, după care vezi în trecere capela improvizată unde jucătorii se roagă înainte de meciuri, plus o vizită la tribuna presei. Totul se încheie cu o vizită la firul ierbii, unde te simți puțin ca Messi, Pique și ceilalți fotbaliști care încântă întreaga Barcelona.

Cum ajungi: cu metroul, până la stația Palau Real

Pozează gâștele Catedralei din Barcelona

Luând pas Barri Gottic, vei ajunge și în fața Catedralei din Barcelona, cel mai mare lăcaș de cult din oraș. Este locul care păstrează moaștele Sfinte Eulalia, protectoare a Barcelonei, ucisă de romani la vârsta de 13 ani. Din acest motiv, în curtea Catedralei vei găsi Fântâna Gâștelor, în jurul căreia stau, cât e ziua de lungă, 13 gâște albe.

Dacă tot ai pozat gâștele și ai ajuns până aici, îți sugerăm să intri și în Catedrală. Intrarea este liberă dacă vrei să vizitezi doar încăperea principală. iar pentru Camera Corului și pentru a urca pe acoperiș, se percep taxe de câte 3 EUR. Poți vedea orele de vizită aici.

Cum ajungi: cu metroul, până la stația Jaime I

Experimentează Amazonul la CosmoCaixa

Muzeul de știință CosmoCaixa este unul dintre cele mai subapreciate muzee din Barcelona. Spunem asta pentru că în ziua în care i-am trecut pragul, eram aproape singuri în muzeu. :-) Poate că o fi din cauza distanței mari față de centru (CosmoCaixa e sus, înspre Tibidabo), cine știe?

La CosmoCaixa un bilet de intrare costă doar 4 EUR, preț în care ai inclus accesul în diferite zone interactive. Pe noi ne-au impresionat în mod special zidul geologic și pădurea amazoniană, întinsă pe 1000 de metri pătrați și recreată în detaliu. Piranha, crocodili, plante tropicale. Le găsești pe toate acolo.

Cum ajungi: cu trenul urban, până la stația Av. Tibidabo (linia 7)

Admiră rechinii la Aquarium

Trebuie să treci pe o vizită la L’Aquarium din Barcelona dacă vrei să le faci o surpriză celor mici sau dacă vrei să bucuri copilul din tine. Găzduiește în total 35 de acvarii și este „casa” a peste 11.000 de animale marine din peste 450 de specii. L’Aquarium se concentrează în special pe zona Mării Mediterane, dar găsim aici și specii din Marea Roșie, Marea Barieră de Corali sau chiar Hawaii.

Punctul de atracție este Oceanariumul, un acvariu rotund, umplut cu 4,5 milioane de litri de apă, unde poți admira chiar și rechini. Vezi întregul festival acvatic plimbându-te printr-un tunel lung de 80 de metri.

Prețul unui bilet de intrare este de 18 EUR, iar cei mai curajoși și cu buzunarele pline pot face scufundări în acvariul rechinilor, în schimbul a 300 EUR.

Cum ajungi: cu metroul, până la Drassanes

BONUS: Port Aventura

La doar o oră și jumătate de mers cu mașina de Barcelona se află Port Aventura, cel mai mare parc de distracții din întreaga Spanie și al șaselea cel mai vizitat din Europa. Atracțiile care atrag cei mai mulți curioși sunt roller-coasterele Furius Bacco, Dragon Khan și Shambala (cel mai înalt – 78 metri – și mai rapid – 134 km/oră – hypercoaster de pe continent) și Hurakan Condor, o structură care te ridică la 100 de metri și îți dă drumul în cădere liberă cu o viteză de 115 km/h.

Prețul unui bilet pentru o zi la Port Aventura este de 47 EUR, iar aici găsești informații despre modul în care poți ajunge în parc.