În urmă cu câțiva ani, nici nu ne gândeam că vom avea prea curând peste 100 de food trucks în România. În 2017, nu doar că le avem, dar street food-ul a devenit un adevărat fenomen. Există ”piețe” de street food, food court-uri la marile festivaluri de muzică, ba chiar şi festivaluri dedicate mâncării stradale și nu trece mai mult de o lună fără să găsim noi vendori și rulote interesante. Aşa că am pus la un loc cele mai recente descoperiri* în materie de food trucks.

Bao Van

Bao este un soi de burger taiwanez, o chiflă făcută la aburi, în care se pune, de regulă, o felie de carne (mai nou, am văzut și bao vegetarieni). Am mâncat bao în Londra și Berlin, așa că ne-am bucurat când am aflat că în București a apărut Bao Van. :-) Și ne-am bucurat și mai tare când am gustat din bao pregătiți de ei la Bucharest Street Food Festival și am constatat că sunt chiar buni. Noi am încercat bao clasic, cu piept de porc (și sos hoisin alune și castraveți murați). În meniul lor se mai găsea și o variantă picantă, precum și una fără carne (cu halloumi).

Pe Bao Van îi găsești, for now, la Culinaria Street Food Market și pe pagina lor de Facebook.

Drunken Squid

Călătorind prin Italia am descoperit Fritto Misto, un amestec de prăjeli (de la legume la pește și fructe de mare) și ne-a căzut cu tronc calamarul prăjit. Iar după ce am gustat calamarii pane de la Drunken Squid, la Gourmet Festival-ul din această vară, putem afirma sus și tare că sunt cei mai buni calamari pe care i-am încercat în București. Singura noastră remarcă ar fi că trebuie mâncați imediat, cât sunt încă fierbinți, și cu lămâie din belșug. :-)

Pe Drunken Squid i-am văzut momentan doar pe la festivaluri, dar stai cu ochii pe pagina lor de Facebook ca să vezi pe unde se mai plimbă truck-ul.

Porchetteria by Meat Busters

Suntem fani Meat Busters, deci când am auzit că băieţii îşi lansează un nou truck – cu porchetta – am zis că nu are cum să fie rău. Am gustat pentru prima oară sandvişul cu porchetta rumenită, ciabatta, rucola şi chimichurri la Neversea şi a fost dragoste la prima îmbucătură.

Momentan, am văzut truck-ul Porchetteria doar pe la festivaluri (Neversea, Untold, Bucharest Street Food Festival), dar stai cu ochii pe pagina lor de Facebook pentru updates.

Gattini

Suntem fani paste și încercăm să le găsim pe cele mai bune la festivalurile la care mergem. La Bucharest Street Food Festival ni s-a recomandat să încercăm Gattini Pasta și s-a dovedit a fi varianta câștigătoare (thanks, Irina & Andrei!). La Gattini comanzi, iar bucătarul îți face pastele pe loc, în tigaie. Durează câteva minute, iar rezultatul este delicios. Vei găsi în meniu variante clasice, precum aglio, oglio e peperoncino, gorgonzola sau amatriciana, dar îți recomandăm ”signature dish”-ul: tagliatelle cu sos Gattini porcini (hribi, champignon, usturoi, ruccola, roșii cherry și parmezan din belșug).

Pe Gattini i-am mai văzut, from time to time, în line-up-ul de la Culinaria Street Food Market. Detalii, pe pagina de Facebook.

Cubano

În 2014, filmul ”Chef” făcea populari termenii de cubano (sandviș cubanez) și food trucks. Trei ani mai târziu, avem un food truck care servește exclusiv cubanos în București. I-am încercat pentru prima oară la Bucharest Street Food Festival și, per total, ne-au plăcut. Un sandviș cubanez clasic de la Cubano conține carne de porc gătită încet într-un cuptor special (Caja China i se spune), șuncă, sos chimichurri, maioneză și cașcaval frumos topit. Totul pus într-o chiflă tip brioche, unsă cu unt și presat la grill, exact cum am văzut în ”Chef”. Pe lângă cubano clasic, în meniu mai găsești și o variantă cu bacon, una picantă, un cubano XXL și un cubano vegetarian.

Pe Cubano îi găsești la Culinaria Street Food Market și pe Facebook, aici.


*Notă: Meatbusters, Ză German Wurstwagen, Simbio pe roţi sau Camionetta rămân în continuare unele din truck-urile noastre preferate, dar nu sunt descoperiri “recente”. :-D